Sursa foto: Dobrogea Live
Opinie
Felicia Ovanesian a pierdut cursa pentru fotoliul de primar al Constanței, însă a obținut suficiente voturi pentru un mandat de 4 ani în Consiliul Local al orașului, devenind astfel singurul consilier municipal independent.
În percepția generală, primarul este ordonatorul suprem în administrația locală, însă, potrivit Codului administrativ, consilierii locali decid, iar edilul execută. Cu alte cuvinte, consiliul municipal este Legislativul, iar primăria este Executivul.
Practic, toate propunerile lui Chițac vor trece prin filtrul fostului său administrator public – Ovanesian.
Astfel, din toamnă, primarul va trebui să dea explicații în fața unui adversar intransigent, care va avea, conform legii, acces la toate documentele și informațiile pe care le solicită.
În ultimii trei ani nu a existat ședință de Consiliu Local fără ca primarul să nu fi inițiat proiecte de hotărâri cu hibe de procedură și legalitate, dar care au trecut ca prin brânză de un consiliu municipal dominat de interesele marilor partide și protejat Prefectura Constanța.
Faptul că va fi singurul consilier neafiliat politic nu îi va oferi lui Ovanesian forța de a bloca în Consiliu proiectele lui Chițac, dar îi va spori semnificativ vizibilitatea, poziție din care va putea expune public manevrele din municipalitate. Iar presiunea publică este cea mai eficientă armă împotriva conjurației care stăpânește administrația locală.
Nu este exclus ca parcursul pe care l-a urmat avocata din momentul demisiei din postul de aministrator public să se bazeze pe o strategie creionată odată cu debutul conflictului cu Chițac.
Prin candidatura la Primăria Constanța, Ovanesian a obținut notorietate, iar de pe scaunul de consilier municipal va putea deveni principalul avertizor de integritate din municipalitate, poziție din care timp de 4 ani ar putea acumula șanse reale să-l detroneze pe Chițac.
Astfel, dacă rămâne determinată, cum susține că e, și nu se compromite, Ovanesian devine cea mai mare problemă a lui Chițac.
Buna ziua
Nu cred că va fi așa ptr că a fost manager și nu i s-a auzit protestul până nu a fost dată afară. Bine ar fi să mă înșel și să facă ceea ce trebuie pentru cominitate.