În noaptea de 15/16 octombrie, un incendiu a mistuit mansarda Arhiepiscopiei Tomisului. Aproximativ 15 persoane care locuiau acolo s-au autoevacuat. Clădirea este monument istoric, fiind construită în anul 1932.
Conform ISU Dobrogea, după anul „2000, a fost amenajat un spatiu functional in podul constructiei cu functiunea de chilii (spatii de resedinta pt calugari).”
Chiar dacă ISU spune că pentru amenajarea acestor locuințe pentru călugări Arhiepiscopia nu avea nevoie de un aviz de securitate la incendiu, preoții erau obligați să obțină un Certificat de urbanism și o Autorizație de Construire pentru realizarea acelor locuințe.
În plus, fiind vorba despre un monument istoric, orice intervenție asupra imobilului trebuia avizată și de Ministerul Culturii prin Direcția Județeană de Cultură. Lucru ce nu s-a întâmplat.

Minciuna Arhiepiscopiei Tomisului
În încercarea de a ascunde ilegalitatea construcției realizate la mansarda imobilului, Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a lansat în spațiul public luni, 17 octombrie, ideea că a ars „podul” Palatului Arhiepiscopal unde nu stătea nimeni.
„Nu erau practic chilii, erau niște spații pe care noi le amenajeasem acolo pentru nevoi și stăteau și călugării care se mai rugau. Chiliile de jos sunt afectate de apă”, spune Tănăsescu.
O primă minciună deoarece călugării locuiau și în camerele construite la mansardă (unde aveau bucătăria și sala de mese), dar și un etaj mai jos. Tocmai de aceea, la momentul izbucnirii incendiului de acolo s-au evacuat aproximativ 15 persoane.
A doua minciună a Arhiepiscopiei este o postare realizată pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului unde se prezintă Palatul „trecut și prezent, o clădire”. Fotografiile arată același acoperiș, ceea ce demonstrează că Arhiepiscopia a folosit pentru poza din „prezent” o fotografie veche de 20 de ani, când supușii lui Teodosie nu apucaseră să construiască locuințele „sub acoperiș”. Așadar, se încearcă o manipulare ieftină.

Iată cum arăta Palatul în realitate, înainte de incendiu. Se observă clar geamurile fiecărei locuințe de călugări:

