13.4 C
Constanța
luni, septembrie 20, 2021
AcasăTurismLiber către litoral. Lucrările pe Autostrada Soarelui, suspendate până în septembrie

Liber către litoral. Lucrările pe Autostrada Soarelui, suspendate până în septembrie

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că restricțiile de pe A2 au fost ridicate cu o zi înainte de termenul stabilit.

În afară de aglomerația din trafic, nimic nu ar trebui să-i incomodeze pe turiștii care vor să ajungă pe litoral cu mașina. „Joi, 11 iunie 2020, începând cu ora 10.00, CNAIR SA împreună cu Poliția Rutieră, ridică restricțiile de circulație instituite pe perioada lucrărilor de reparații ale autostrăzii București – Constanța, cu 24 de ore înaintea termenului estimat inițial”, spun cei de la CNAIR.

Marcajele rutiere au fost finalizate, iar circulația se va desfășura fără restricții, pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui.

„În perioada pandemiei generate de COVID 19, în condițiile traficului redus, CNAIR SA împreună cu antreprenorii au intensificat ritmul de desfășurare al lucrărilor, astfel încât, în această perioadă s-a reușit finalizarea lucrărilor de întreținere pe 33 de kilometri de autostradă”, adaugă reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Lucrările vor fi reluate la finalul sezonului estival, începând cu data de 15 septembrie.  

Cele mai populare

Recent Comments