Primării DobrogeneGoogle califică site-ul Primăriei Constanța “nesigur sau periculos” și nu recomandă folosirea...

Google califică site-ul Primăriei Constanța “nesigur sau periculos” și nu recomandă folosirea lui

Browserul Google consideră site-ul Primăriei Constanța ca fiind “nesigur sau periculos” și nu recomandă utilizarea lui, întrucât eventualele informații cu caracter privat introduse pe platformă nu sunt securizate.

Avertizarea gigantului american a marcat domeniul “primaria-constanta.ro” cu semnul exclamării încadrat de un triunghi, alături de care stă mesajul “Not secure” (nesigur).

Acesta este modul prin care Google avertizează asupra site-urilor care prezintă riscuri privind confidențialitatea datelor.

Cu alte cuvinte, orice informație completată în câmpurile de pe platforma municipalității poate fi “furată” de hackeri.

“Nesecurizat: acționează cu prudență. Există o problemă gravă privind confidențialitatea conexiunii la site. Altcineva ar putea să vadă informațiile pe care le trimiți sau le primești pe acest site”, arată browserul Google în descrierea avertismentului.

Extras dijn avertizarea Google

Avertismentul Google este caracteristic site-urilor obscure, iar securizarea singurei platforme oficiale a Primăriei Constanța este un criteriu elementar pentru instituțiile care pretind credibilitate.

De asemenea, platforma americană recomandă, ca în măsura în care este posibil, să nu fie utilizat deloc site-ul.

“Îți recomandăm să nu introduci informații private sau cu caracter personal pe această pagină. Dacă este posibil, nu folosi acest site”, arată textul de avertizare.

Site-ului Primăriei Constanța nu a mai fost modificat de cel puțin 8 ani.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.