22.4 C
Constanța
marți, iulie 27, 2021
AcasăCulturăFOTO Importantă descoperire arheologică la Constanța, în necropola Tomisului antic

FOTO Importantă descoperire arheologică la Constanța, în necropola Tomisului antic

Peste drum de blocul rotund, la intersecția bulevardelor Ferdinand cu Mircea cel Bătrân, arheologii constănțeni au descoperit patru morminte, în unul dintre ele fiind găsite două schelete de copii, atribuite secolului III după Christos, perioada romană. 

Importanța descoperirii constă în special în contextul arheologic, care oferă indicii cu privire la localizarea drumului litoral antic între Tomis și Histria, a declarat pentru „Dobrogea Live”, arheologul care se ocupă de cercetări, Octavian Mitroi, angajat al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 

Descoperirea a fost realizată cu ocazia lucrărilor de cercetare arheologică preventivă, procedură incipientă pentru derularea etapelor prin care investitorul care intenționează sa ridice acolo un imobil trebuie sa treacă.

În morminte au fost descoperite și obiecte comune perioadei, respectiv două ulcioare intacte și un ac de păr din os. 

Mai jos, arheologul Octavian Mitroi oferă detalii despre cercetările din neceropola Tomisului. 

„Amplasamentul mormintelor se află în apropierea drumului litoral care lega în antichitate Tomisul de Histria. În acea perioadă, oamenii obișnuiau să-și îngroape morții de-a lungul drumurilor, ca o piedică în calea uitării. Călătorii care făceau popas puteau astfel să citească numele celor dispăruți de pe monumentele funerare amplasate pe marginea drumului, și, astfel, amintirea celor îngropați acolo era perpetuată.

Faptul ca au apărut patru morminte pe o suprafață de teren redusă, nu ne surprinde. Avem parte de suprapuneri de morminte cu datare apropiată între ele. Este vorba de un mormânt dublu, care conținea rămășițele a doi copii, care suprapunea un alt mormânt din secolul III după Christos, unde am găsit două ulcioare intacte. În alt mormânt am descoperit rămășițele unei femei, unde am găsit un ac de păr din os. Nici unul dintre mormintele cercetate nu a aparținut unor creștini, fapt indicat de orientările lor față de punctele cardinale, și, în unul dintre cazuri, de ritul funerar practicat, respectiv incinerație.

Este posibil ca locul respectiv să mai rezerve surprize. Contextul amplasamentelor și densitatea lor ilustrează proximitatea drumului dintre Tomis și Histria, epoca romană. O bună parte din suprafața Constanței de azi era ocupată în antichitate nu numai de orașul Tomis, dar mai ales de necropola lui. Mormintele au fost descoperite pe o înălțime care domina orașul antic, iar unii dintre defuncți fuseseră depuși în mormintele lor ca și cum ar fi privit către Tomis, către cei vii pe care i-au lăsat în urmă”, a explicat Octavian Mitroi, care lucrează la acest proiect sub coordonarea dr. Constantin Băjenaru.

Pe terenul sitului urmează să fie ridicat un imobil.

Tot subsolul din zona veche a Constanței prezintă o valoare arheologică inestimabilă, cartierul Peninsula fiind construit pe rămășițele orașului antic Tomis. 

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Cele mai populare

Recent Comments