BusinessEste Constanța destinația celui mai scump proiect imobiliar din România, așa cum...

Este Constanța destinația celui mai scump proiect imobiliar din România, așa cum afirmă primarul orașului?

  • Vergil Chițac a anunțat o investiție imobiliară gigant de aproape 3 miliarde de euro într-un singur proiect, insă dezvoltatorul nu confirmă

Anul trecut acționarii companiei de stat Oil Terminal aprobau transmiterea în superficie dezvoltatorului imobiliar Iulius Real Estate SRL a două terenuri care se întind pe 38,3 ha pe platforma depozitului petrolier pe care Ministerul Energiei îl deține în mijlocul orașului Constanța.

Ulterior, dezvoltatorul a anunțat o investiție imobiliară de 815 milioane euro pe generosul spațiu de pe platforma industrială.

În urmă cu două săptămâni, însă, primarul Constanței, Vergil Chițac a afirmat că dezvoltarea urbană pe fostul depozit de țiței se va desfășura pe 200 de ha, nu pe 38 ha, iar investiția se va ridica la 2,86 miliarde de euro, o sumă de trei ori mai mare față de cea anunțată de Iulius.

“Iulius investește în două faze într-un proiect de regenerare urbană în zona Oil Terminal. (…) În prima etapă, care se derulează pe 5 ani, investiția este de 1,46 miliarde euro, și în a doua etapă, în următorii 5 ani – 1,4 miliarde euro. Deci total preconizat în momentul ăsta – 2,86 miliarde de euro în 10 ani. Dezvoltarea va fi uriașă. Am inițiat un PUZ care să reglementeze 400 de ha, nu numai investiția lor de 200 ha”, a spus primarul Constanței într-o dezbatere la Constanța TV.

Sursa video: Constanța TV

Dacă afirmațiile edilului au bază reală, proiectul imobiliar de pe platforma Oil terminal ar putea deveni cea mai scumpă investiție în dezvoltare urbană din ultimii 30 de ani din România.

Contactați de “Dobrogea Live”, reprezentanții Iulius s-au abținut să comenteze declarația lui Vergil Chițac și ne-au transmis că “în prezent, investiția anunțată de compania Iulius în Constanța se ridică la valoarea de aproximativ 800 milioane euro, aferentă dezvoltării pe terenul de 38 de hectare ce face obiectul parteneriatului cu Oil Terminal”.

Viorel Sorin Ciutureanu, directorul general Oil terminal nu a răspuns apelurilor și mesajelor adresate de publicația noastră.

Deși declarația primarului trebuie abordată cu rezerve, dezvăluie totuși câteva elemente care ar putea să indice intenția pentru investiția gigant de aproape 3 miliarde de euro. Într-adevăr, toată platforma depozitului de petrol se întinde pe aproximativ 200 ha, iar datele dezvăluite de Chițac sunt prea “la virgulă” ca să fie ignorate.

În ipoteza că proiectul inițial de 38 ha se va extinde pe toată suprafața platformei de 200 ha, trebuie abordat și aspectul legal al tranzacției.

Vorbim de un teren care se întinde pe aproximativ 15% din suprafața totală a Constanței, este poziționat în mijlocul orașului și aparține statului prin Ministerul Economiei și este păstorit de Oil Terminal, companie controlată politic.

Discuțiile privind înstrăinarea unui astfel de imobil nu ar trebui să se poarte în spatele ușilor închise, ci în mod transparent prin oferirea unui cadru concurențial.

O eventuală intenție de a negocia înstrăinarea întregii platforme trebuie publicată de Oil Terminal în Monitorul Oficial, ceea ce nu s-a întâmplat, iar o negociere directă cu dezvoltatorul Iulius excede cadrul legal.

De asemenea, este importantă și forma juridică prin care se va înstrăina imobilul. Cele 38 ha au fost date în superficie pe 99 de ani în schimbul unei redevențe de 2 milioane euro pe an. Superficia este o soluție de tranzacție rar întânită la proiectele imobiliare mari, întrucât această formă juridică dă drept de proprietate pe termen limitat și doar pentru clădirile edificate, nu și pentru terenul de sub ele. Or, ce eventual cumpărător ar vrea să achiziționeze o locuință fară să aibă garanția că o poate lăsa moștenire?

Mai apare și întrebarea – are Iulius resursele financiare să investească aproape 3 miliarde de euro în Constanța, în condițiile în care afacerile totale ale grupului de companii deținute de Iulian Dascălu sunt estimate la doar 500 milioane de euro, iar în prezent derulează o mulțime de alte proiecte și are de achitat un proaspăt credit de 410 milioane euro?

Cert este că în curând vom afla dacă afirmațiile primarului Constanța au fost simple fabulații sau reprezintă devoalarea celei mai mari investiții imobiliare din istoria postdecembristă a României.

Sursa foto: Dobrogea Live

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.