0.4 C
Constanța
miercuri, decembrie 1, 2021
AcasăActualitateDosarul foștilor parlamentari dobrogeni, care-și vor pensiile speciale înapoi, plimbat între instanțe

Dosarul foștilor parlamentari dobrogeni, care-și vor pensiile speciale înapoi, plimbat între instanțe

În luna aprilie 2021, mai mulți foști parlamentari dobrogeni au dat în judecată Senatul și Camera Deputaților, cerând instanței să anuleze actul administrativ prin care și-au pierdut pensiile speciale.

Un fost parlamentar primea minimum 2.131 de lei pe lună pentru un mandat de patru ani. Cei care au avut de la trei mandate în sus, primeau 14.827 de lei pe lună. În luna februarie 2021, actualii parlamentari au votat eliminarea acestor pensii speciale.

Mai întâi, parlamentarii dobrogeni au depus dosarul la Tribunalul Constanța, dar în luna iulie judecătorii au decis că nu este de competența lor. „Declină soluţionarea cauzei. Admite excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâţi. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Definitivă”, se arăta în soluție.

Ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, judecătorii de aici au decis și ei, în luna octombrie, că nu este de competența lor. „Declină soluţionarea cauzei. Admite excepţia necompetenţei materiale. Declină competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia 1 civilă. Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintează dosarul în vederea soluţionării acestuia către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal”, se arată în soluția magistraților Curții de Apel Constanța.

Așadar, ÎCCJ va decide ce instanță este competentă să judece cererea foștilor parlamentari.

Iată lista celor care au dat în judecată Senatul sau Camera Deputaților:

  1. Ariton Gheorghe – fost deputat PRM
  2. Baltă Tudor – fost deputat PDSR
  3. Duțu Stelian – fost deputat PD-L
  4. Hogea Amet – fost deputat UDTTMR
  5. Iustian Mircea Teodor – fost deputat PNL
  6. Mangiurea Anton-Marin – fost deputat FDSN
  7. Mihu Ștefan – fost senator PSD
  8. Moga Nicolae – fost senator PSD
  9. Moinescu Dumitru – fost deputat PD
  10. Neacșu Ilie – fost deputat PRM/PSD
  11. Rușid Fevzie – fost deputat Uniunea Democrată Turcă
  12. Șerbu Gheorghe Vergil – fost senator PNL
  13. Turlacu Ioan – fost senator PD
  14. Gudu Vasile – fost deputat PNL Tulcea

Și fostul senator PNL Puiu Hașotti a dat Senatul în judecată pentru a-și recăpăta pensia specială. El a deschis un proces separat, nefiind inclus în același dosar cu foștii parlamentari prezentați mai sus.

Citește și:

Cele mai populare

Recent Comments