Doina Cojocaru, directorul naval din Ministerul Transporturilor, a demisionat din USR. Ea acuză presiuni și acțiuni ilegale din partea foștilor colegi

Șeful Direcției Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor, Doina Cojocaru, și-a depus vineri demisia din calitatea de membru al USR. Documentul este adresat organizației USR Constanța și filialei USR Ovidiu, în care era înscrisă.

Demisia acesteia conține și motivarea deciziei, în care Cojocaru acuză presiuni din interiorul partidului și sugerează chiar și încălcarea legii din partea membrilor USR.

“Presiunile interne din partea unor colegi cu privire la activitatea pe care o desfășor și funcția de conducere pe care o dețin în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de funcționar public, au impus necesitatea luării acestei decizii de către subsemnata.

Din păcate, toleranța unor comportamente ce contravin nu numai bunului simț, ci și reglementărilor statutare ale USR și, cel mai grav, contravin legii, aduc și au adus – în opinia mea – mari prejudicii de imagine partidului și au slabit încrederea multora în capacitatea USR de a livra ce a promis”, se arată în textul demisiei șefei din Ministerul Transporturilor.

Contactată de “Dobrogea Live”, Cojocaru nu a dorit să ofere detalii referitoare la motivul demisiei și s-a limitat la a ne transmite că “a fost o decizie personală pe care nu doresc să o comentez”.

La rândul său, Dumitru Caragheorghe, șeful filialei județene USR Constanța nu a dorit să comenteze subiectul.

Doina Cojocaru a fost numită în funcția de director al Direcției Transport Naval de fostul ministru USR Cătălin Drulă și este cunoscută drept o apropiată a lui Dan Barna.

În actualul context politic se vehiculează chiar ideea unei posibile apropieri de actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), însă proaspăta demisionară respinge zvonul – “Bazaconii!”, ne-a transmis Cojocaru.

Citește și:

Urmărește-ne pe:

Doneaza