Eduard Martin (fost deputat PSD) și sora acestuia, Maria Monica Lățea (fostă Martin), asociați al S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L sunt trimiși în judecată alături de Marcel Daniel Banaga, administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding, sub acuzația de delapidare și evaziune fiscală. Și societatea comercială Polaris M Holding S.R.L. este trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Al treilea asociat al Polaris M Holding este Dumitru Martin, condamnat în SUA la 13 ani de închisoare pentru că a mituit un ofițer american pentru a primi un contract la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.
Procurorii DNA spun că în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, societatea ar fi încheiat relații comerciale fictive cu alte 10 firme (dintre care 7 firme controlate de inculpați) și ar fi înregistrat în contabilitate mai multe facturi emise pentru „serviciile” respective. Cheltuielile fictive înregistrate ar fi vizat presupuse achiziții de studii și consultanță ori presupuse plăți ale unor chirii pentru mașini, utilaje și imobile.
Prin aceste activități societatea Polaris M Holding s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 lei TVA și 13.665.460,50 lei impozit pe profit). De asemenea, urmare a acelorași demersuri, cei doi asociați în cadrul S.C. Polaris M Holding S.R.L și-ar fi însușit sume de bani din patrimoniul acestei firme totalizând 62.535.751 lei. În total, frauda ajunge la peste 109 milioane de lei.
Cum funcționa sistemul de fraudă al familiei Martin
Procurorii descriu în rechizitoriu două metode pe care asociații Polaris M Holding le foloseau pentru a frauda statul român. Societatea Polaris M Holding își diminua astfel TVA și impozitul pe profit datorate, iar, pe de altă parte, asociații și-au însușit sume mari de bani din societatea Polaris M Holding într-o modalitate nelegală.
În cadrul relațiilor cu cele șapte societăți controlate de asociații societății Polaris se disting două modalități de săvârșire a infracțiunilor de delapidare și evaziune fiscală:
2. Transferul de sume de bani și înregistrarea de cheltuieli fictive în baza unor facturi privind chirii mașini și utilaje, metodă folosită începând anul 2012.
Metoda 2: Și-au vândut mașinile, apoi le-au închiriat
Procurorii DNA spun că, începând cu anul 2012, metoda de fraudare a statului român a familiei Martin s-a schimbat. Astfel printr-o hotărâre a Adunării Generale a Asociaților (AGA) a SC Polaris M Holding SRL s-a decis vânzarea unui număr de 60 de utilaje către 4 societăți afiliate.
De exemplu, unei firme i-au fost vândute 28 de autovehicule grele și utilaje de salubrizare, apoi POLARIS M Holding SRL le-a închiriat de la aceeași societate. Mai mult, ca firma respective să aibă banii pentru a cumpăra cele 28 de utilaje, aceștia au venit chiar de la Polaris M Holding cu titlul de avans de chirie.
„De remarcat că preţul lunar de închiriere este apropiat valorii de vânzare. Având în vedere acest aspect, suma totală cu care Polaris M Holding a vândut aceste utilaje a fost de 529.801 lei, în vreme ce suma plătită de Polaris în perioada 31.05.2012-31.12.2017 pentru închirierea ulterioară a acelorași utilaje a fost de 14.467.461,49 lei”, spun procurorii.
La fel s-a întâmplat și în cazul altui contract prin care Polaris și-a vândut 12 mașini de salubrizare pentru ca, după 4 zile, să le închirieze cu sume foarte mari. Având în vedere acest aspect, suma totală cu care Polaris M Holding a vândut aceste utilaje a fost de 314.703 lei, în vreme ce suma plătită de Polaris M Holding în perioada 30.03.2012 – 31.12.2017 pentru închirierea ulterioară a acelorași utilaje a fost de 5.161.923,80 lei.
Un alt contract, pentru 10 utilaje, a decurs la fel. Au fost vândute cu 215.296,92 lei (TVA inclusă), în vreme ce suma plătită de Polaris în perioada 30.03.2012-31.12.2017 pentru închirierea ulterioară a acelorași utilaje a fost de 7.039.150,58 lei.
În fine, ultimul contract a fost tot pentru 10 mașini de salubrizare, vândute cu 234.239,94 lei, în vreme ce suma plătită de Polaris în perioada 5.03.2012-31.12.2017 pentru închirierea ulterioară a acelorași utilaje a fost de 8.080.919,65 lei.
Cum era fraudat statul român
Procurorii DNA spun că valoarea lunară de închiriere a bunurilor este, uneori, mai mare decât valoarea de vânzare. Spre exemplu, valoarea de vânzare a unui autofurgon mixt a fost de 4.348,6 lei, iar valoarea chiriei lunare este de 8.000 lei; automătura (….) a fost vândută cu suma de 15.963,71 lei şi închiriată după câteva zile cu suma de 24.000 lei lunar. Automătura marca Iveco Eurocargo a fost vândută societăţii (….) International (al cărei administrator este o angajată ca secretară la societatea Polaris M Hoding) la preţul de 15.654,96 lei, pentru ca aceeaşi maşină să fie închiriată de la aceeaşi societate, câteva zile mai târziu, cu suma de 24.000 lunar.
„În acest mod, societatea Polaris M Holding a înstrăinat o parte importantă a parcului auto către societăţile sus-indicate, operaţiune în mod vădit lipsită de scop economic având în vedere că aceleaşi bunuri au fost închiriate imediat de societatea Polaris, la preţuri lunare mai mari sau apropiate de preţul vânzării”, spun procurorii.
Anchetatorii evidențiază că toată operațiunea (vânzarea utilajelor urmată de închirierea lor aproape imediată) a avut un caracter fictiv, mașinile și utilajele vândute și închiriate au continuat să fie folosite în același mod, de aceiași angajați ai societății Polaris, au fost depozitate în aceleași spații (ale societății Polaris): ”După vânzarea lor și închiriere, ele au continuat să fie folosite în același mod ca înainte, diferența fiind că exista un alt proprietar”, spune un martor în dosar.
„În acest mod asociații care controlau cele patru societăți și-au însușit în mod nelegal sume importante din patrimoniul POLARIS M HOLDING, cu alte cuvinte delapidând patrimoniul acestei societăți; totodată, a fost creat un sistem evazionist, în care scopul a fost ca, prin crearea unei aparențe de legalitate, să se înregistreze cheltuieli fictive în contabilitatea societății Polaris M Holding”, spun anchetatorii.
Spre exemplu, se arată în rechizitoriul DNA, în cazul facturilor înregistrate de societatea Polaris M Holding pe relația cu o anumită firmă, societatea Polaris M Holding s-a sustras de la plata unor obligații fiscale în valoare totală de 1.311.439 lei, în vreme ce societatea respectivă a plătit contribuții la buget de 30.209 lei TVA și 77.210 lei impozit pe profit. Așadar, cu aproape 1.200.000 de lei mai puțin.
La fel, și în cazul altui contract, Polaris M Holding s-a sustras de la plata unor obligații fiscale în valoare totală de 4.566.743 lei, în vreme ce sumele achitate de firma cumpărătoare a utilajelor la bugetul de stat au totalizat 1.102.665 lei impozit pe profit și TVA în sumă de 2.133.522 lei, așadar cu peste un milion de lei mai puțin.
Unde ajungeau banii constănțenilor
În perioada 2006-2017 principala sursă de venituri a societății Polaris M Holding a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare dintre municipiul Constanța și societatea Polaris M Holding. Pentru executarea serviciilor de salubrizare societatea Polaris M Holding a practicat tarife supraevaluate, care au dus la încasări de circa 1 milion de euro lunar. Și cu privire la acest aspect este un dosar în stadiu de judecată, Radu Mazăre (fost primar al Constanței) și Eduard Martin fiind condamnați la închisoare în prima instanță.
Banii plătiți în plus de locuitorii orașului Constanța și de primărie pentru salubrizare, ca urmare a unor tarife supraevaluate, au avut ca destinație, spun procurorii, finanțarea televiziunii Neptun TV (care promova imaginea primarului Radu Mazăre, finanțarea unui complex hotelier (de la Moeciu), achiziția de apartamente și autoturisme de lux pentru asociații Polaris M Holding, plata cheltuielilor de școlarizare în Elveția pentru copiii unui asociat, precum și retrageri de numerar.
„Așadar, taxa de salubrizare plătită de toți locuitorii municipiului Constanța nu era menită să acopere exclusiv costurile cu acest serviciu (salarii, combustibil, mașini, etc.), ci și să finanțeze o televiziune, un hotel, să se achiziționeze apartamente pe malul mării sau autoturisme de lux, ori să se plătească cheltuieli de școlarizare în Elveția”, se arată în rechizitoriul DNA.
sursa foto: FB/Polaris M Holding