JustițieDNA confirmă perchezițiile de la primăria condusă de Daniel Georgescu, prim-vicepreședintele PSD...

DNA confirmă perchezițiile de la primăria condusă de Daniel Georgescu, prim-vicepreședintele PSD Constanța

DNA- Structura Centrală a efectuat marți, 8 august, precheziții la primăria comunei Limanu, județul Constanța. Primarul acestei comune este Daniel Georgescu, prim-vicepreședintele PSD Constanța.

„În cursul zilei de 08 august 2023, procurorii Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au efectuat percheziții domiciliare la sediul Primăriei comunei Limanu, județul Constanța”, a transmis DNA la solicitarea „Dobrogea Live”.

Citește și: Directoarea Școlii Limanu a atribuit 287.000 lei din banii unității unei asociații religioase pe care o conduce

Procurorii anticorupție au refuzat să ofere mai multe detalii cu privire la obiectul dosarului penal sau a persoaneleor vizate de anchetă.

Dosarul în care au fost efectuate perchezițiile se află în lucru pe rolul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție, iar în acest moment alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi puse la dispoziție”, arată DNA.

Conform presei centrale, dosarul penal i-ar viza pe primarul Daniel Georgescu și viceprimarul comunei Limanu pentru presupuse fapte de luare și dare de mită.

Citește și: „Groparii” PSD Constanța vor în Parlament. Ambii au promis că se retrag dacă oamenii nu-i votează la locale

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: