Deputata constănțeană Cristina Rizea a părăsit partidul REPER la începutul lunii iunie, după un conflict în interiorul organizației care a debutat după publicarea unui articol în presa locală în care este acuzată de nereguli în afacerile pe care le-a derulat în trecut, acuzații pe care parlamentarul le neagă.
Rizea a precizat că a dat în judecată publicația.
’’Da, mi-am dat demisia din formațiunea în cauză. Am ales să fac acest pas pentru că s-a ajuns în punctul în care conflictele interne dominau agenda formațiunii, iar soluțiile pentru România reală, pentru durerile reale ale românilor, nu apăreau. Preferă procesele de intenție nejustificate’’, a declarat deputata pentru ’’Dobrogea Live’’.
De asemenea, aceasta a publicat un text pe blogul său în care respinge acuzațiile.
Redăm integral precizarea politicianului:
’’Vineri am depus la tribunal cererea de chemare în judecată a publicației ”Ordinea.ro” și autorilor articolului ”Ce ȚEPE a tras deputata Cristina Rizea în timp ce tuna împotriva imoralității, corupției și hoției”. Nu mi-am dorit să fac acest lucru pentru că țin la libertatea presei și resping orice formă de intimidare a jurnaliștilor însă, din păcate, informațiile false și insinuările din articolul publicat fără probe și o bază factuală dar și de context corecte au făcut chiar și mulți oameni apropiați să își pună întrebări despre activitatea mea. În plus, respectivul site a publicat acuzațiile înainte să primească un punct de vedere de la mine care ar fi lămurit de la bun început situația.
Acuzațiile din articol au fost deja respinse de două ori în instanță care a constatat că eu nu am avut vreo vină sau cunoștință de cazurile semnalate, alta în afară de relația de familie cu fostul meu soț ale cărui firme au fost înregistrate la domiciliul comun. Înțeleg însă că doar numele meu ”vinde” articolele, prin funcția publică de reprezentare a constănțenilor în Parlamentul României, însă nu pot să accept insinuări care transmit publicului îndoieli cu privire la activitatea mea prin alăturarea numelui meu de cuvântul ”țepe”. Dacă cei care au scris ar fi descoperit vreo ilegalitate în activitatea mea anterioară preluării mandatului de deputat cu siguranță ar fi dezvăluit-o incusiv în campania electorală, însă nu au făcut acest lucru pentru că nu există nimic ilegal sau imoral în cariera și activitățile desfășurate de mine. Însăilarea unor documente și fapte făcute de alte persoane nu sunt în responsabilitatea mea directă, eu răspund doar pentru activitatea mea care pînă acum nu a fost pusă la îndoială pentru că nu există fapte de care să-mi fie rușine.
Din acest moment voi urma calea legală și voi cere probe în instanță pentru acuzațiile care mi s-au adus în mod gratuit și cu rea-credință și voi acționa în același mod orice preluare a acestui subiect până la o decizie a instanței cu privire la calomniile care mi-au fost aduse’’.
După părăsirea REPER, Rizea a dat aviz favorabil pentru reconfirmarea lui Sorin Grindeanu în poziția de ministru al Transporturilor.
Despre acest subiect, parlamentarul ne-a trasmis că ’’da, am susținut un aviz favorabil. De ce? Pentru că discutăm despre un ministru competent, care coordonează proiecte bune. Îi apreciez deschiderea către soluții pentru infrastructură și am avut un dialog pozitiv cu privire la propunerea mea de tren metropolitan în Constanța’’.
Rizea ne-a transmis că odată cu ea au plecat toți membrii activi ai filialei REPER Constanta. În privința viitorului politic, deputata a spus că nu a luat încă o decizie.