TurismCum vor fi prețurile pe litoral în sezonul 2025. Hotelierii fac primele...

Cum vor fi prețurile pe litoral în sezonul 2025. Hotelierii fac primele calcule. „Românii, fără vouchere, numai la vacanțe nu se vor gândi”

Litoralul românesc se bazează, în special, pe turiștii autohtoni. Până când străinii vor descoperii plajele noastre, agenții economici (cu activitate la malul mării) spun că turismul este dependent de voucherele de vacanță acordate de Guvern sau de către firme private.

Citește și: De ce ar putea alege italienii să-și petreacă vacanțele pe litoralul românesc. Explicațiile OMD Mamaia Constanța

OMD Mamaia Constanța și-a prezentat bilanțul activităților derulate în 2024 în cadrul unei conferințe susținute miercuri, 18 decembrie. Cu acest prilej, Nicolae Bucovală, unul dintre patronii mai multor unități de cazare de pe litoral și vicepreședinte al OMD-ului, a arătat că „turismul intern este legat de vouchere. Dacă nu se vor acorda anul viitor, va fi greu. Romanii, fără vouchere, numai la vacanțe nu se vor gândi”, spune acesta.

De asemenea, Bucovală a declarat pentru Dobrogea Live că prețurile pe litoral nu vor crește în 2025, ci vor fi menținute la nivelul anului 2024, chiar dacă operatorii din turism vor fi nevoiți să suporte majorări de tarife la energia electrică și gaze naturale.

Citește și: Destinația Mamaia Constanța, la Târgul de Turism TTG Rimini 2024

În 2024, OMD Mamaia Constanța a participat la o serie de târguri de turism interne și internaționale unde a promovat stațiunea Mamaia și municipiul Constanța. De asemenea, George Măndilă, președintele organizației, arată că OMD a organizat o serie de evenimente artistice în timpul sezonului estival, a organizat un concurs de idei pentru stabilirea logoului și sloganului stațiunii Mamaia, a avut o comunicare publică eficientă la nivel național și o colaborarea bună cu autoritățile locale.

Sebastian Pusnava (vicepreș. OMD Mamaia Constanța), George Măndilă (președinte) și Nicolae Bucovală (vicepreședinte)

Tot în 2024, OMD Mamaia Constanța a finalizat strategia de marketing turistic al destinației și a demarat consultări pentru stabilirea unui logo și slogan al municipiului Constanța.

Citește și: De ce a crescut în anul 2024 cu 50.000 numărul turiștilor care aleg destinația Mamaia Constanța

Înființată anul trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.