Apele nu par a fi deloc limpezi la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Constanța dacă ne gândim la antrenorii și sportivii care își așteaptă salariile/indemnizațiile restante de mai multe luni. În plus, în spațiul public circulă informații conform cărora anumite grupe de copii (și nu numai) sau chiar secții sportive ar putea fi desființate cât de curând din cauza lipsei banilor.
Citește și: Comunicatul CSM Constanța, după ce directorul Andrei Talpeș a fost acuzat de șantaj de către DNA
Dobrogea Live a solicitat conducerii CSM Constanța să spună dacă ia în considerare o astfel de decizie radicală.
„În prezent nu s-a luat nicio decizie cu privire la „desființarea” vreunei secții pe ramură de sport”, spun oficialii CSM Constanța, club care are în acest moment 22 de secții pe ramură de sport, fiind cel mai mare club sportiv municipal din România.
Buget mai mic ca în anul 2023
CSM Constanța susține că bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2024 este de 36.7 mil. lei, finanțat parțial din venituri proprii şi subvenții de la bugetul local. Din acest buget, 30,6 milioane se cheltuiesc pe plata activităților sportive, 1,4 milioane pe investiții, 2,3 milioane pe bunuri și servicii, iar 2,4 milioane de lei sunt alocați cheltuielilor de personal.
„Conform execuţiei bugetare de la finele anului 2023, C.S.M. Constanţa, a beneficiat de un buget de venituri şi cheltuieli finanţat din venituri proprii şi subvenţie de la bugetul local în valoare de 41,5 mil. lei destinaţi activităţii sportive desfășurate de cele 22 de secţii pe ramură de sport”, spun cei de la CSM Constanța.
Așadar, se observă că CSM Constanța a beneficiat în anul 2024 de un buget cu aproape 5 milioane de lei mai mic ca în anul precedent.
„Toate aceste eforturi financiare nu au rămas nerăsplătite de către sportivii noştri, care au obţinut în anul 2023 nu mai puţin de 553 de medalii la competiţii interne şi internaţionale (cca. 1,5 medalii/zi), cel mai mare număr de medalii obţinut de către un club sportiv din Constanţa, clasând clubul nostru în topul celor mai titrate cluburi (de tradiţie) din ţară”, transmit cei de la CSM Constanța.