Constanța ar putea deveni primul oraș care ajută bolnavii de depresie. Răsăuțeanu: „Cea mai cruntă boală, cu efecte dezastruoase”

Costin Răsăuțeanu, consilier local al municipiului Constanța, a depus un proiect privind sprijinirea persoanelor diagnosticate cu depresie “Stop depresia. Împreună pentru o comunitate sănătoasă”. Dacă proiectul va fi aprobat, Constanța devine primul oraș din România în care administrația locală îi ajută pe bolnavii de depresie să se trateze.

Concret, Răsăuțeanu (PSD) propune ca bolnavii diagnosticați cu depresie (locuitori ai municipiului) să beneficieze de vouchere de 3.000 de lei pentru a-și plăti ședințele de psihoterapie. Vor primi aceste vouchere doar pacienții cu un venit pe membru de familie ce nu depășește 5.000 de lei. Astfel, Constanța ar fi prima administrație locală ce se implică într-un astfel de proiect.

„Prin acest proiect doresc să trag un semnal de alarmă cu privire la efectele dezastruoase pe care le are depresia netratată asupra stării emoţionale şi fizice, asupra familiei şi comunităţii. Da, vorbim despre cea mai cruntă boală, invizibilă şi prima cauză a dizabilităţii în lume (potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii), care afectează peste 300 de milioane de persoane. În Europa sunt peste 40 de milioane de oameni diagnosticați cu depresie, adică de două ori populația României. Acest număr este în creştere, de la an la an, recentele evenimente (pandemia, războiul, inflaţia) reprezentând factori de multiplicare şi de agravare a cazurilor”, spune consilierul.

Expunere de motive

În expunerea de motive, Răsăuțeanu arată că, în ţara noastră, potrivit unui raport al Ministerului Sănătății, numărul bolnavilor de depresie s-a dublat în ultimii zece ani. Din păcate, România este una dintre ţările în care puţine persoane afectate de această boală ajung la medic, din cauza fricii de stigmatizare socială, lipsei de informaţii, orgoliului, ignoranţei sau lipsei banilor.

„Prezentul proiect oferă nu doar un sprijin financiar sub formă de vouchere, pentru tratarea prin psihoterapie a bolnavilor diagnosticaţi cu depresie, dar, mai important, el aduce în spaţiul public acest subiect, pentru conştientizarea importanţei de a ne deschide către acceptarea tratamentului din partea specialiştilor, cât mai curând posibil, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii, de a reduce incidenţa bolilor grave, de a proteja familia şi a susţine comunitatea.

Efectele depresiei sunt multiple: creşte riscul de cancer, de deces al persoanelor diagnosticate cu cancer, de suicid, de demenţă, de atac de cord; creşte dependenţa de alcool şi droguri; determină hipertensiune arterială; provoacă insomnie şi oboseală cronică; slăbeşte sistemul imunitar; determină lipsa motivaţiei, concentrării, memoriei şi speranţei etc. (“Depressive disorders and immunity: 20 years of progress and discovery” Irving, “Depression and cancer risk: a systematic review and meta-analysis” col, “Suicide risk assessment and intervention in people with mental illness” Bolton).

Aceste efecte erodează identitatea, relaţiile şi aptitudinile unei persoane. Studiile arată că mai mult de jumătate dintre persoanele diagnosticate cu tulburare depresivă nu se mai pot achita de responsabilităţile profesionale sau personale. Ca urmare a multiplelor consecinţe asupra sănătăţii psihice şi fizice, depresia afectează nivelul de educație, productivitatea muncii şi potențialul de câștig, crescând șomajul și cheltuielile sociale.

Privind judeţul Constanţa, pe baza datelor puse la dispoziţie de Casa de Asigurări de Sănătate, cu privire la adulţii care au primit servicii medicale pentru tratarea depresiei, în perioada 2016-2020, numărul celor afectaţi de depresie a crescut în 2020 cu 14% (“Prelevance of Depression in Adults in Constanta County, Romania, Before and During the Covid-19 Pandemic”). Conform studiului, în anul 2020, în judeţul nostru s-au înregistrat 21.013 de persoane diagnosticate şi tratate pentru depresie, din care femei 13.556.”

Urmărește-ne pe:

Doneaza