Primăria Constanța, amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu. Depozitul de deșeuri din Poarta 9, închis

Depozitarea deșeurilor la Poarta 9, din incinta Portului Constanța, a fost sistată începând de marți, 8 noiembrie ca urmare a neregulilor constatate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța. Primăria a fost amendată, iar procurorii vor face verificări.

Acțiunea de inspecție și control s-a desfășurat începând cu data de 21 octombrie 2022, împreună cu Garda de Coastă, ocazie cu care s-au constatat neregului grave în ceea ce privește depozitarea deșeurilor.

„Pe amplasamentul autorizat pentru depozitarea deșeurilor inerte din construcții și demolări din Municipiul Constanta, lucrările de rambleiere au fost efectuate folosindu-se deșeuri inerte, în amestec cu deșeuri menajere și reciclabile de toate tipurile, mare parte fiind îngropate și acoperite cu pământ”, spun comisarii de mediu.

Pentru nerespectarea condițiilor din actul de reglementare emis de APM Constanța pentru lucrările de rambleiere de la Poarta 9 Port Constanța, UAT Constanța a fost sancționată conform Legii 292/2018 cu amendă de 100.000 lei, sistarea operațiunilor de depozitare a deșeurilor pe amplasament și aducerea terenului la starea inițială, prin curățarea zonei afectate de depozitari ilegale de deșeuri, altele decât cele admise.

„Întrucât s-a constatat îngroparea deșeurilor și abandonarea acestora în afara spațiilor autorizate, fapte ce constituie infracțiune conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, Garda Națională de Mediu Constanta a înaintat sesizare către organele de cercetare penală, astfel încât cei vinovați să fie identificați și trași la răspundere”, adaugă Garda de Mediu.

groapa gunoi poarta 9 FOTO Garda de Mediu
Groapa de deșeuri inerte de la Poarta 9 FOTO Garda de Mediu

Anunțul Primăriei Constanța

Și Primăria constanța a anunțat că amplasamentul pentru deșeurile inerte de la Poarta 9 nu va mai funcționa începând de marți, 08 noiembrie. Doar că, administrația locală a omis să anunțe că a fost sancționată de către Garda de Mediu.

„În urma verificărilor desfășurate de comisarii din cadrul Gărzii de Mediu- Comisariatul Județean Constanța s-a dispus sistarea operațiunilor de depozitare a deșeurilor pe amplasamentul situat în municipiul Constanța, incinta Port, Poarta 9”, transmite primăria.

Atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice care transportă deșeuri provenite din construcții și desființări sunt rugate să se adreseze următorilor operatori autorizați pentru tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase:

  • SC UCG Construcții Ecologice S.R.L., punct de lucru: sat Culmea, oraș Ovidiu, date de contact: 0733405000, e-mail: ucgconstructii@yahoo.com;
  • SC IRIDEX GROUP SALUBRIZARE S.R.L., punct de lucru: sat Schitu, comuna Costinești, date de contact: 0241 743 376, e-mail: mediu.ct@iridexsalubrizare.ro

Urmărește-ne pe:

Doneaza