Delta Dunării„Caii Deltei mor pe capete” - Constatarea de la fața locului a...

„Caii Deltei mor pe capete” – Constatarea de la fața locului a unui medic veterinar

Ștefan Răileanu, doctor veterinar și cercetător științific spune că în timpul unei delegatii, în vederea prelevării de material biologic a fost informat de localnici că există o populație de cabaline în situație critică în Delta Dunării.

„Așa că, la -5 grade, am plecat împreună cu o echipă mică, dar hotărâtă, să ducem câțiva baloți de hrană unor cai izolați, aflați într-o situație critică. Cu sprijinul localnicilor am ajuns la câteva sute de cai care, din păcate, mor pe capete din lipsă de hrană. Informațiile primite de la oameni din zonă s-au confirmat: situația este tragică și urgentă. Caii au nevoie de ajutor acum”, spune medicul veterinar.

Alături de Ștefan Răileanu a fost colegul său de la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunarii, Tulcea, biolog Dr. Lucian Bolboacă împreună cu Marian Sterea (fotograf), Iulian Monea (videograf) și Ionut Gheonea (fotograf).

„Nu vom divulga locația exactă, pentru a-i proteja de intervenții umane care le-ar putea pune în pericol habitatul. Vrem să continuăm să ducem hrană către ei și avem nevoie de sprijin. Strângem baloți de lucernă, fân și paie, care pot fi aduși la Pensiunea 5 Chirpici din Murighiol”, adaugă Ștefan Răileanu.

Transportul se face cu gabara și este nevoie de combustibil și resurse pentru a putea ajunge la cai.

Mai multe detalii despre cum puteți ajuta găsiți pe contul de Facebook al lui Ștefan Răileanu.

Bogdan Bulete, guvernatorul ARBDD, a declarat pentru Știrile Pro Tv: Dacă se confirmă că sunt un număr mare de cadavre în zona grindului Dranov, cu certitudine vom opri extractia la sacal în zona Murighiol – Dunavăț pentru a da posibilitatea șacalului să se hrănească cu cadavrele de animale.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.