Locuitorii comunei Limanu, județul Constanța, sunt chemați să-și aleagă viitorul primar duminică, 4 mai 2025. În acest sens, Bogdan Vlădescu (41 de ani), consilier local în cadrul Consiliului Local Limanu, și-a anunțat candidatura.
Bogdan Vlădescu este absolvent al Universității „Ovidius” Constanța, Facultatea de Mecanică Navală şi Navigație. A finalizat un masterat la Academia Navală „Mircea Cel Bătrân” Constanța, și a obținut titlul de doctor în inginerie mecanică în cadrul Academiei Militare „Ferdinand I” București.
„Îmi câștig existența ca expert evaluator proiecte europene în cadrul Grupului de Acțiune Locală „Dobrogea Verde”, dar cea mai mare parte a timpului mi-o petrec muncind în mica fermă de familie. Mă consider mai mult un agronom, cu tot ceea ce presupune acest lucru, plecând de la apicultură, pomicultură și ajungând la cultura mare”, declară Vlădescu.
El spune că nu vine în fața locuitorilor comunei Limanu, în această campanie electorală, cu promisiuni pe care nu le poate respecta. „Cei care mă cunosc știu că sunt un om muncitor, consecvent, un om care, atunci când se apucă de ceva, nu se lasă până nu duce la îndeplinire acel lucru și, mai ales, când promite ceva se ține de cuvânt, indiferent de ce s-ar întâmpla”, arată Bogdan Vlădescu.
Acum vine în fața oamenilor din Limanu cu două obiective clare:
- Respectul pentru cetățean – fiecare locuitor al comunei, atunci când intră în Primăria Limanu, trebuie să simtă că tot aparatul administrației locale lucrează pentru el și nu invers. Vreau ca atunci când orice locuitor are nevoie de primar să poată intra la el, nu să fie trecut pe o listă și să aștepte cu lunile până îl bagă cineva în seamă.
- Eficiența – atunci când un locuitor al comunei iese din primăria Limanu trebuie să iasă cu problema rezolvată, nu să aștepte zile la rând până când trei-patru funcționari își pun semnătura pe o banală adeverință sau pe un certificat fiscal.
„Dacă aceste lucruri vor funcționa, vă spun că celelalte proiecte vor veni de la sine. Nu promit minuni, dar promit muncă cinstită, respect și suflet pentru Limanu, Vama Veche, 2 Mai și Hagieni”, concluzionează candidatul Bogdan Vlădescu.