Bogdan Bola: Plaja, chiar dacă este închiriată, este domeniu public al Statului, iar accesul nu poate fi îngrădit

Bogdan Bola, fost director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), actualmente deputat Forța Dreptei, critică decizia unor operatori privați de plaje care interzic sau cer bani pentru întinderea unui prosop sau cearșaf pe nisip.

În spațiul public a apărut informația că un Complex din Mamaia Nord taxează turiștii care vor să-și pună cearșaful pe plaja închiriată de ei suma de 200 de lei /zi.

„Astfel de afișe reprezintă doar o modalitate de a descuraja pe cetățean din a mai veni și sta cu cearșaful pe plajă. Nu există nicio obligație legală sau vreun drept contractual prin care să poți să îi ceri unui cetățean să nu stea cu cearșaful într-o anumită zonă … este absolut aberant”, spune Bogdan Bola.

El explică faptul că organizarea unei plaje, de genul „rândul 1″ sau „rândul 2″ de șezlonguri, nu este prevăzută în contractele operatorilor de plajă, ci ține de organizarea internă, care nu are efecte juridice asupra unei terțe părți. Singura obligație legală este să nu ocupi, cu cearșafuri sau șezlonguri, banda cu latura de cinci metri de la linia apei, a țărmului, pentru a nu bloca intervenția salvamarilor sau altor organe de intervenție

„Pe scurt: plaja, chiar dacă este închiriată, este domeniu public al Statului iar accesul pe suprafața ei NU poate fi îngrădit în niciun fel pentru cetățeni”, adaugă deputatul, conform bogdanbola.ro.

Deputatul arată că, în acest moment, Statul Român prin Ministerul Mediului scoate la închiriere tote sectoarele de plajă de pe litoral, deci nu oferă românilor (și mai ales constănțenilor) alternativa de a avea sectoare libere de plajă.

„Eu am propus ca 30% din plajele care se află pe teritoriul unei Primării să fie libere de contract, să fie plaje libere – administrate de Primărie – unde cetățeanul să nu fie condiționat în niciun fel de șezlonguri și umbrele plătite, de locul unde stă și cum stă, fără astfel de afișe puse pe plajele noastre. Plaje libere pentru constănțeni, pentru români. Ce părere aveți despre asta..?”, adaugă Bogdan Bola.

Citește și:

Urmărește-ne pe:

4 COMENTARII

  1. Pai si sejloangele si constructiile nu “ingradesc” acum depinde cum intelegem sensul sa a ingradi…

  2. Cam te contrzici singur. De.ce mai propui 30% din olaje sa fie libere, administrate de primării daca oricum in momentul de fata 30% sunt libere pentru cearceaf si nimeni nu poate îngrădi accesul asa duoa cum mentionezi si th initial?

    • Corect! Mult bla bla si nici o reacție din partea primarilor! Mai mult nici o reacție din partea ministrului turismului! Pentru ce și-o lua ăla banii?!

  3. Stimate individ va contrazic. Legea chiar prevede delimitarea parti din plaja destinata prosoapelor. Astfel Art. 19. ORDIN Nr. 1204 din 26 martie 2010 – Zona destinată plajei pe nisip va fi stabilită în aşa fel încât să nu se suprapună cu zona destinată amplasării şezlongurilor şi va fi încadrată astfel: o latură va reprezenta limita dinspre uscat a plajei, o latură va reprezenta limita dinspre apă a plajei, iar celelalte două laturi vor fi reprezentate de linii imaginare perpendiculare pe limita dinspre apă. Dumneavoastra doar MINTITI!

Comentariile sunt închise.

Doneaza