Activitatea Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Marină (INCDM) „Grigore Antipa” din Constanța este grav afectată chiar de politicile Statului Român, dar Ministerul Mediului se face că nu vede adevărul „și minte cu nerușinare în răspunsurile oficiale pe care mi le trimite”, avertizează deputatul Bogdan Bola – Forța Dreptei.
Bogdan Bola face referire la un document trimis către instituțiile centrale de către INCDM în care se arată clar că Hotarârea de Guvern nr. 183/2020, modificată şi completată prin HG nr. 1283/2021, „nu a permis accesul la procedura de concesionare a luciului de apă marină pentru realizarea de experimente în mare deschisă, activitatea institutului nostru fiind astfel AFECTATĂ.”
De asemenea, din cauza imposibilității concesionării luciului de apă marină în scopuri de cercetare-dezvoltare, INCDM “Grigore Antipa” s-a aflat în imposibilitatea accesării de fonduri europene FAO-GFCM pentru amplasarea în apele Mării Negre a unei instalații experimentale de mitilicultură, cu scopul de a studia procesele biologice şi ciclurile de dezvoltare ale organismelor epibionte din Marea Neagră, astfel încât proiectul respectiv a fost blocat.
Institutul arată, în respectivul document, că este „vital pentru activitatea noastră a se permite prin lege accesul cercetătorilor în zonele concesionate pentru investigații științifice, evident fără a perturba în niciun fel activitatea economică.”
Oficialii de la București mint și ascund adevărul
„Cu toate că aceste informații au ajuns pe masa ministerelor și cu toate că am depus un proiect legislativ care să repare această nedreptate, ministrul Mediului Tanczos Barna îmi transmite, printr-un document oficial, exact contrariul”, spune deputatul Bogdan Bola.
Într-un răspuns la o interpelare formulată anul trecut, menită să vină în susținerea proiectului său legislativ, ministrul Mediului îi transmite paralamentarului Bogdan Bola că INCDM „a întreprins și întreprinde activități de cercetare în Marea Neagră de zeci de ani fără a avea nevoie de atribuirea unor suprafețe din aceasta”. Mai mult, Tanczos Barna spune că activitatea institutului de cercetare „NU este afectată” de prevederile HG 183/2020.
„Pe cine ar trebui să credem? Niște specialiști care scriu negru pe alb că activitatea lor este AFECTATĂ și au pierdut proiecte din această cauză sau un politruc pus de UDMR cu girul PSD – PNL să conducă Ministerul Mediului și care spune asemenea aberații?”, se întreabă deputatul Forța Dreptei.
„Vă dați seama cu ce probleme se confruntă cercetătorii români care încearcă să colecteze date despre ecosistemul marin, pescuitul de adâncime și care nu pot să realizeze experimente în mare deschisă, prin testarea „in situ” de tehnologii, instalații, specii pretabile etc.?”, adaugă parlamentarul.
Bogdan Bola spune că cercetarea asupra mediului marin al regiunii trebuie să fie făcută într-un mod care să respecte legile existente, permițând totuși cercetătorilor să obțină informații valoroase despre marea noastră teritorială și asupra activităților ce se vor desfășura acolo.
„De aceea am inițiat modificarea OUG 107/1996 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române” prin inserarea unui articol care să permită transmiterea folosinței gratuite a unor părți din domeniul public al apelor către institutele de cercetare, pentru exploatarea apelor de suprafață în activitățile de cercetare-dezvoltare. Mai multe detalii în primul comentariu din această postare.
Vom continua să presăm instituțiile Statului să își facă treaba, chiar dacă este clar că Dobrogea nu se află printre prioritățile lor. Marea Neagră ar trebui să fie o resursă inepuizabilă pentru TOȚI locuitorii României, nu doar pentru jmekerii care au „intrări” la București!” – Bogdan Bola.