Horia Teodorescu a fost deputat în perioada 2008-2012, apoi a fost ales președinte al Consiliului Județean (CJ) Tulcea, funcție pe care o ocupă și astăzi și pentru care va candida la alegerile locale viitoare. Din anul 2010, Teodorescu este și președintele organizației județene Tulcea a PSD.
Conform declarației de avere depuse în luna iunie 2020 (aferentă anului 2019), Horia Teodorescu are un teren intravilan (1.500 de metri pătrați) situat în Babadag, dobândit în anul 1992 prin cumpărare.
La capitolul „clădiri”, președintele CJ a notat că este proprietarul a două case: una în Babadag (300 de metri pătrați), construită în anul 1994 și una în localitatea Murgești, județul Buzău.
În perioada 1986-2006, Teodorescu declară că a adunat bijuterii în valoare de 35.000 de euro.
La capitolul „active financiare”, președintele Consiliului Județean Tulcea notează că are deschise 11 conturi, depozite sau fonduri de investiții în lei sau euro. Astfel, valoarea banilor puși deoparte de Horia Teodorescu ajunge la suma de 2.173.206 lei (978.031 de lei și 246.937 de euro).

Investiții în firme
Horia Teodorescu are și anumite investiții în câteva firme. Astfel, deține 50% părți sociale din SC SPEED SRL, cu o valoare la zi de 5.222 de lei. Conform datelor oficiale, soția președintelui CJ apare ca fiind asociat în această firmă cu sediul în Babadag (obiect de activitate: construcții hidrotehnice). În anul 2018, firma a înregistrat o pierdere netă de aproape 8.000 de lei. Celălalt asociat al SC SPEED SRL este Popa Vlad Mihail.
SPEED SRL este acționar majoritar 99% la SC MIMP SA din Babadag, societate care se ocupă de fabricarea mobilei și care în anul 2019 a avut o cifră de afaceri de peste 5 milioane de lei, iar profitul net a fost de 66.700 de lei.
MIMP SA este asociat unic al SC Mimp Windor SRL, cu sediul tot în Babadag. Firma are ca domeniu de activitate „fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii”, iar în anul 2019 a avut o cifră de afaceri de 791.000 de lei. Cu toate acestea, anul financiar trecut a fost încheiat pe pierdere, în documentele fiscale fiind notată valoare de peste 110.000 de lei pierdere.
La Gazoteh SA, Horia Teodorescu deține 105.220 de acțiuni, cu o valoare totală de 213.596 de lei. Administratorul companiei este chiar soția sa. Firma, cu sediul în București, se ocupă cu „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing”, având în anul 2018 un profit net de 109.000 de lei.
Horia Teodorescu deține la firma Condor SRL 100% din părțile sociale, acestea vând o valoare de 111.400 de lei. Horia Teodorescu și-a creditat firma cu un împrumut în valoare de 1.000.000 de lei. Condor SRL, cu sediul în Babadag, are ca domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. În anul 2019 a avut o cifră de afaceri de 23 de milioane de lei, dublu față de anul 2018.

Președintele CJ Tulcea nu a primit anul trecut cadouri care să fie menționate în declarația de avere. Însă, acesta notează că cei care au primit cadouri de 56.800 de lei și 4.860 de euro sunt copiii.
Pentru munca prestată în cadrul Consiliului Județean Tulcea, Teodorescu a primit în 2019 un salariu anual de 164.268 de lei, adică 13.689 de lei lunar. Soția sa este angajată la două firme de unde a primit salarii anuale de 30.480 de lei, respectiv 17.375 de lei.
Soții Teodorescu au primit anul trecut și dividende de la firmele unde sunt asociați. Astfel, Horia Teodorescu a primit 372.211 de lei dividende de la Condor SRL, iar soția a primit 25.245 de lei de la SC MIMP SA.
FOTO: Horia Teodorescu, sursa FB/Horia Teodorescu
Publicația Dobrogea Live va prezenta averile și celorlalți candidați la funcția de președinte al Consiliului Județean Tulcea.