JustițieAncheta tragediei de la Infecțioase, departe de un deznodământ. După trei ani...

Ancheta tragediei de la Infecțioase, departe de un deznodământ. După trei ani și jumătate de la moartea a șapte femei, procurorii nu acuză pe nimeni. Expertiza criminalistică, finalizată

ALUPOAEI GEORGETA, CRISTESCU MARIA, DATCU PARASCHIVA, MEVLIT NEGISAR, PALADI ANGELA, SATCĂU ELEANA şi STOICA MARIA erau internate, în data de 1 octombrie 2021, la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Toate cele șapte femei au murit în urma unui incendiu.

În aceeași zi, pe 1 octombrie 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au început cercetarea penală in rem cu privire la prezumtiva săvârşire a infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.

După mai bine de trei ani și jumătate, ancheta procurorilor a rămas tot la stadiul de in rem, adică se cercetează fapta, nu un anume făptuitor. „Până în prezent nu au fost formulate acuzaţii de natură penală împotriva vreunei persoane fizice sau juridice, urmărirea penală fiind efectuată in rem”, spun anchetatorii.

Dobrogea Live a solicitat Parchetului mai multe informații despre acest dosar penal, iar procurorii au arătat că expertiza criminalistică complexă privind cauzele incendiului a fost finalizată de către expertul oficial din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași, desemnat de Institutul Național de Expertize Criminalistice de pe lângă Ministerul Justiției și de către specialiștii din cadrul INSEMEX Petroșani.

În cursul săptămânii precedente a fost primită și opinia expertului-parte specialist în inginerie electrică recomandat de spital, după ce anterior fusese primită și opinia cu obiecțiuni a expertului-parte în procese pirogene al spitalului, astfel că în prezent concluziile experților sunt supuse analizei părților civile din cauză și reprezentanților Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în vederea formulării de obiecțiuni și eventuale solicitări de explicații suplimentare către experții desemnați oficial”, transmite Parchetul.

Citește și: Medicii Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, AMENINȚAȚI să nu mai vorbească public

În anul 2022, Corpul de control al premierului a întocmit un raport în care stabilea că, printre cauzele cu incidență directă se numără “suprasolicitarea instalației electrice a spitalului, prin extinderea acesteia fără un proiect tehnic prealabil”, dar și “lipsa funcționalității senzorilor de fum/temperatură amplasați în clădire în contextul inexistenței unei centrale de detecție și stingere a incendiilor”. Astfel, administratorii spitalului au încălcat prevederile care vizează obligativitatea dotării cu instalaţie de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu la construcţii şi/sau spaţii cu destinația pentru sănătate, cu aria desfăşurată mai mare de 150 mp.

De asemenea, în sinteza raportului, Primăria Constanța este acuzată că nu a investit în refacerea instalației electrice.

Citește și: Un medic descrie „cârpelile” din secțiile deschise la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.