„Vrem spitale, nu catedrale”, strigă o anumită parte a societății civile ori de câte ori se mai sfințește o biserică, se mai votează alocarea unor bani de la bugetul de stat (sau local) către construirea/repararea unui locaș de cult. Iar azi, când toată lumea a văzut imagini de la sfințirea picturii Catedralei Naționale, sloganul „spitale, nu catedrale” e pe buzele multora.
În timp ce miile de biserici construite după 1989 se văd în fiecare colț de țară, spitalele publice pe care toți le vrem există doar pe hârtie, la capitolul promisiuni/minciuni electorale. În realitate, politicienii direcționează bani către biserică, nu către spitale.
Aleși de noi pentru a ne reprezenta și apăra interesele, pentru a ne face viața mai bună, politicienii știu că votul vine (mai ales) din partea unor oameni ușor de influențat de către preoți sau episcopi. Da, chiar dacă pentru unii intelectuali sună ciudat, mulți credincioși pleacă ureche la „îndemnul electoral” al păstorului. De aceea veți vedea primari și politicieni stând mai mereu în primul rând la liturghie (din 4 în 4 ani), pozându-se îndelung cu preotul sau episcopul locului. De aceea, din bugetele publice vor pleca mereu bani către biserică/preoți… este o investiție foarte profitabilă pentru orice primar, parlamentar, ministru, președinte de consiliu Județean etc. Nu le pasă lor neapărat de Casa Domnului, ci de satisfacerea agentului electoral în sutană cu care e bine să fii prieten, nu dușman. În plus, o bună parte dintre locuitorii credincioși nu sunt deranjați de sumele alocate lăcașurilor de cult. Dimpotrivă.
Preotul, starețul, episcopul au în „ADN-ul meseriei” politica de a cere bani de la stat. Știu că de acolo obțin cel mai ușor sume mari, fără condiționări, cu verificări fictive, fără să le sufle careva în ceafă. De aceea, nu puține sunt cazurile în care preotul își „trage” și câteo vilă pe persoană fizică în timp ce tot cere bani pentru biserică. Vila se termină de construit întotdeauna mai repede. „Mană cerească”, ar zice unii…
Biserica, prin slujitorii ei, va cere mereu bani de la stat, indiferent de vremuri, indiferent dacă țara trece printr-o perioadă prosperă sau una de criză economică. Interesul clericilor este clar: vor biserici pentru că acolo este job-ul lor, de acolo își iau banii nefiscalizați, de acolo trăiesc, mulți dintre ei, foarte bine. Episcopii vor și ei biserici deoarece așa cred că intră în istorie, că lasă ceva în urmă, că întăresc credința pe plan local etc. Vor biserici și pentru simplu fapt că pot hirotonii mai mulți absolvenți de teologie dintre care unii au un singur merit: un pomelnic generos lăsat episcopului înainte de a primi harul.
A oprit cineva statul român să nu facă spitale în ultimii 36 de ani? Răspunsul este unul simplu: NU. Banii de spitale s-au dus la biserici? Răspunsul este același: NU. Statul, reprezentat de politicienii corupți sau coruptibili, gândește pe termen scurt, din 4 în 4 ani, de la un scrutin la altul. Construirea unui spital este un proiect care s-ar întinde pe mai multe mandate, deci neimportant, mai ales că ei și rudele lor se tratează în străinătate sau la privat când se îmbolnăvesc mai serios. Ținem minte cât de greu s-a apucat România de construit autostrăzi … O stradă se asfaltează, o grădiniță se mai construiește, un parc se mai poate amenaja, o canalizare se mai implementează, dar un spital este un proiect complex ce nu merită, în viziunea lor. Iar presiunea societății civile, a contribuabililor, este aproape zero.
Vorbim despre spitale doar când sunt tragedii, apoi uităm, ne vedem de ale noastre. Majoritatea medicilor, care ar putea pune presiune pe stat pentru astfel de proiecte, tac, își văd de colaborările lor cu mediul privat și ridică din umeri. Își amintesc că „nu au condiții la stat” doar când este vreun scandal public. În tot acest timp, răsar ca ciupercile după ploaie, clinici/spitale private unde lucrează aceeași medici pe care-i întâlnim și la stat. Pare că cineva are interesul de a ține sistemul medical public pe butuci pentru ca cel privat să scoată profituri din ce în ce mai mari.
„Vrem spitale, nu catedrale”, doar că spitalele vor fi mult timp de acum încolo tot niște machete, niște promisiuni electorale, niște vise. Biserici se construiesc și se vor construi, chiar dacă multe dintre ele sunt din ce în ce mai goale și nu-și explică oportunitatea. Majoritatea celor din conducerea Bisericii sunt încă e la stadiul de investiție în ziduri, nu în suflete!
De fapt nu vreți nimic, nici spitale, nici catedrale. Vreți o Românie totalmente distrusă !