Primarul comunei Poarta Albă (județul Constanța) își înjură o angajată chiar în timpul unei ședințe. Totul a plecat de la o licitație publică.
Vasile Delicoti (PNL), primarul comunei Poarta Albă, a reacționat dur în cadrul unei ședințe, în momentul în care una dintre angajate a spus că ar fi ceva probleme la o licitație publică.
„Mă nesimțito, du-te-n … mea”, a reacționat primarul. De asemenea, Delicoti i-a cerut angajatei să-și dea demisia.
În cadrul înregistrării are loc un schimb de replici între cei doi, iar la un moment dat, angajata îl acuză pe primar că se implică în licitațiile publice. „Asta e problema, vă implicați în proceduri în care nu faceți parte din comisii”.
În schimb, primarul îi spune să meargă să „denunțe” orice ilegalitate sesizată.
Citește și: AUDIO Mărturisirea unui primar: Ca să obțin voturi pot spune ce vreau eu, chiar și minciuni
Primarul comunei Poarta Albă, vasile Delicoti, a declarat pentru „Dobrogea Live” că regretă limbajul, dar că a fost provocat. De asemenea, se întreavă de ce nu a fost făcută publică toată înregistrarea ședinței.
„A avut tot interesul să trântească licitația despre care se face vorbire, a elimat toate firmele înscrise, pentru că ar fi câștigat teren cumnatul ei care îmi este rudă, poartă acelaași nume cu mine, și este contracandidatul meu”, a spus Delicoti.
Înregistrarea a fost făcută în anul 2019, iar la discuție ar fi participat mai multe persoane: Delicoti Vasile (Primar), Anca Bîju (Compartiment Achiziții Publice), Ducuta Cătălin (Birou Urbanism),Cacina Sergiu (Birou Urbanism), Sim Ioana Raluca (Compartiment Implementare Proiecte), Gogoi Gabriela (Compartiment Contabilitate) și Cumpănașu Camelia (Secretar Primarie), cu toții membri în cadrul comisiilor de licitații de achiziții publice.
Atenție, înregistrarea conține limbaj licențios.
Sursa foto: Constanța de Azi