Promenadă de coastă sau șosea de coastă? O întrebare care împarte coaliția de „guvernare locală” în două. Pe de o parte, Vergil Chițac, primarul care vrea o șosea, pe de altă parte USR care amintește de înțelegerea PNL – USR.
Discuția pleacă de la un interviu pe care Vergil Chițac l-a dat și în care susține că dorește să realizeze o șosea pentru mașini de-a lungul plajei Constanța, dar că USR se împotrivește.
„Îi amintim domnului primar faptul că protocolul semnat la nivel local între USR și PNL prevede construirea unei promenade pietonale de-a lungul coastei orașului, nu a unui drum pentru mașini. Noi nu ne vom încălca promisiunea făcută constănțenilor doar pentru că Horia Constantinescu dorește o șosea care să dea startul construirii de blocuri pe toată faleza Constanței”, spun cei din USR.
De asemenea, cei din USR spun că este cel puțin ciudat faptul că „un primar care pretinde că dorește rezolvarea calvarului din traficul constănțean, vrea să creeze trafic într-o zonă care trebuie să fie dedicată relaxării și plimbărilor.”
Proiectul de promenadă de coastă pe care USR îl dorește pentru Constanța, și pe care PNL l-a agreat prin semnarea protocolului de coaliție locală, presupune crearea acceselor către plajă pentru pietoni, persoane cu dizabilități locomotorii, cărucioare pentru copii și biciclete pe toată lungimea acesteia.
De asemenea, va include regenerarea urbană a spațiilor publice adiacente, crearea de spatii verzi și a unor noi zone de relaxare prin înființarea de locuri de joacă, terenuri de sport, zone de fitness în aer liber și alte astfel de amenajări de-a lungul noii promenade.
Astfel, se va crea un coridor pietonal de peste 5 km lungime care va uni portul Tomis cu promenada din Mamaia, cele mai populare zone ale Constanței.