Ultimele ȘtiriUPDATE Localitatea Cumpăna, fără apă până la ora 19:00

UPDATE Localitatea Cumpăna, fără apă până la ora 19:00

UPDATE La nivelul Stației de Pompare Bifurcație Cumpăna există două sisteme de pompare a apei către localitate. În urma decopertării zonei, s-a constatat necesitatea schimbării conductei de refulare de la nivelul unei instalații de pompare pe o lungime de câțiva metri. Lucrările necesare de înlocuire și de refacere a izometriei grupului de pompare nr. 2 necesită o perioadă mai mare de timp.  Totodată, din cauza debitului mare de apă, stația a fost inundată și pompele de mare putere au fost afectate, motiv pentru care au fost scoase din instalație.

La ora actuală se lucrează la înlocuirea sistemului de la nivelul grupului de pompare nr.1. În cursul acestei seri – 22 martie 2023, imediat ce se va reuși montarea noii pompe, se va relua furnizarea apei către localitatea Cumpăna. Însă, având în vedere faptul că stația Bifurcație va funcționa la jumătate din capacitate, până la repornirea celuilalt grup de pompare, în localitatea Cumpăna se va furniza apă cu presiuni și debite scăzute. Totodată, consumatorii din zonele înalte și cei de la etajele superioare ale blocurilor nu vor avea apă la robinete.

Preconizăm că lucrările de reparații la grupul de pompare nr. 2, precum și remontarea pompelor de mare putere la nivelul stației se vor finaliza în cursul zilei de vineri – 24 martie 2023.

Imediat ce vom avea noi informații vom reveni cu amănunte.

Biroul de comunicare al RAJA S.A.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Ca urmare a unei avarii survenite astăzi, 22 martie 2023, la nivelul conductei principale ce pleacă de la Stația de Pompare Bifurcație Cumpăna, alimentarea cu apă a localității Cumpăna s-a întrerupt în jurul orei 06.00.

Echipele RAJA intervin în aceste momente pentru remedierea avariei, estimându-se că lucrarea va fi finalizată în jurul orei 19.00. Lucrările sunt mult îngreunate de adâncimea la care este pozată conducta, dar și de debitul mare de apă, pentru reparații fiind necesară golirea întregului rezervor de la nivelul stației. Drept urmare, până în jurul orei 19.00, consumatorii din Cumpăna vor fi lipsiți de apă.
„Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați de lipsa apei, cărora le dăm asigurări că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea situației în cel mai scurt timp.”

Biroul de comunicare al RAJA S.A.

Urmărește-ne pe:

Doneaza