IPS Teodosie este judecat la Curtea de Apel Constanța pentru fapte de corupție (cumpărare de influență) în dosarul numit generic „mană cerească”. Totul a plecat de la filmările realizate cu o cameră ascunsă de Petrică Leașcu, aceste înregistrări fiind prezentate apoi într-un reportaj Recorder. Detalii despre acest dosar puteți citi AICI.
„Martorul Petrică Leașcu s-a prezentat la Arhiepiscopia Tomisului, unde a luat legătura cu inculpatul Petrescu Teodosie căruia i-a comunicat că, prin intermediul influenței pe care o are asupra funcționarilor de la conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC), poate obține de la această autoritate suma de 800.000 lei, care urma să acopere costurile cu reabilitarea unor clădiri din patrimoniul arhiepiscopiei. În schimbul acestui serviciu, inculpatul și martorul s-au înțeles ca cel dintâi să îi dea secundului un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urma să o obțină prin traficarea influenței”, descriu procurorii DNA situația.
Teodosie a susţinut că proba a fost obţinută nelegal întrucât înregistrarea audio-video este în fapt o măsură de supraveghere tehnică, care nu a fost autorizată provizoriu de către procuror şi nici de către judecătorul de drepturi şi libertăţi și că este vorba despre săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în consecință a solicitat ca Petrică Leașcu să fie și el cercetat penal. Însă, procurorii DNA au clasat cauza lui Leașcu. Nemulțumit, IPS Teodosie s-a adresat instanței care a decis, definitiv, să-i respingă plângerea împotriva solutiei de clasare.

„Pe de o parte, este cert că fapta martorului îndeplinește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de trafic de influență. Pe de altă parte însă, martorul nu a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege în cazul infracțiunii menționate, respectiv intenția directă. Dimpotrivă, martorul a acționat fără vinovăție, ca parte a unui demers jurnalistic al cărui scop era acela de a demasca actele de corupție din cadrul BOR. Nu numai că martorul nu se bucura de o influență reală asupra funcționarilor SSC și se prezentase sub o identitate nereală și ca reprezentant al unei societăți inexistente, dar el purta tehnică de înregistrare furnizată de o publicație de investigații al cărei colaborator era și procedase în același fel și în același scop și cu alți prelați ai BOR, cu scopul de a prezenta publicului larg presupuse fapte de corupție comise de aceștia”, se arată în rechizitoriu.
Citește și:
securilă Teo…la pârnaie cu tine!!!