Două biserici din municipiul Constanța trebuie demolate. Asta au decis instanțele de judecată, iar soluțiile sunt definitive și trebuie puse în executare de Arhiepiscopia Tomisului. În cazul în care Arhiepiscopia nu face acest lucru, sarcina demolării construcțiilor ilegale revine Primăriei Constanța.
Arhiepiscopul Teodosie, cu o limbă meșteșugită și plină de venin, i-a transmis o scrisoare primarului Vergil Chițac în care amestecă elementele religioase cu cele militare, iar concluzia este una singură: biserica de pe trotuar nu trebuie demolată, ci relocată pe un teren pe care primăria trebuie să-l dea gratuit Arhiepiscopiei Tomisului.
Teodosie, în aceeași epistolă către Chițac, vorbește despre „cel mai infam moment din istoria ultimelor decenii, prin care se pare că trebuie să treacă credincioșii din străvechiul Tomis, acela al demolării unei biserici”.
De asemenea, „urmașul Apostolului Andrei” (cum îl lingușesc unii pe ierarh) îl întreabă retoric pe amiralului Chițac : „Va întreb, iubite domnule primar, în calitate de comandant militar, dacă legea v-ar cere, aţi îndrepta armele împotriva propriului popor? Nu aş fi îndrăznit să vă adresez o astfel de întrebare dacă nu m-aş afla în această situaţie în care mă constrângeţi să demolez o biserică, să primejduiesc sufletele fiilor duhovniceşti, încredinţaţi nouă de Dumnezeu.”
Teodosie demolatorul
Teodosie nu vorbește, însă, despre încălcarea legii. Nu explică oamenilor din Constanța (ortodocși sau nu) de ce a fost nevoie să încalce legea și să ridice construcții ilegale prin oraș (biserica de la Macul Roșu nu este singura fără autorizație de construire). Nu era nici un război, nu era nicio calamitate care să-l oprească în urmă cu două decenii să ceară primăriei avize și autorizații, așa cum face orice păstorit de-al ierarhului atunci când vrea să construiască ceva.
Mai mult, Teodosie a ridicat construcțiile ilegale în perioada în care primar era prietenul său Radu Mazăre, acest „sfânt Vasile cel Mare”, în concepția ierarhului. De ce nu i-a cerut autorizații de construire sau măcar intrarea în legalitate după? Simplu, pentru că ei (Teodosie și Mazăre) s-au crezut dumnezeii Constanței, oamenii care nu au nevoie de hârtii pentru a stăpânii. Nu s-au gândit niciodată că Justiția umană îi va atinge. Și i-a atins: unul este la pușcărie, iar altul se tânguiește că judecătorii au decis să-și demoleze o biserică ridicată ilegal.
Adevăratul demolator de biserici construite ilegal (dacă se va ajunge la acest lucru) este chiar ierarhul Teodosie deoarece, conform Statutului BOR, „arhiereul conduce eparhia în conformitate cu prevederile Sfintelor canoane, ale statutului și regulamentelor bisericești, precum și cu hotărârile Sfântului Sinod; veghează la bunul mers al vieții bisericești din eparhie, al organismelor și instituțiilor ei” (art. 88). Or, nici un regulament bisericesc, nici un canon sau nicio Hotărâre a Sinodului nu prevede încălcarea legii lumești. Teodosie nu și-a asumat nicio clipă încălcarea legii și consecințele acestei încălcări.
Pus în fața faptului împlinit (sentință definitivă de demolare), Teodosie i-a scris lui Chițac apelând la o ultimă soluție: relocarea bisericii din zona Macul Roșu. Doar că, Primăria nu i-a dat „un petic de pământ – câteva sute de metri de teren”, așa cum cerea ierarhul, iar acest lucru este folosit pentru a-l arăta cu degetul pe Chițac, demolatorul de sfinte lăcașe, nu pe adevăratul demolator, cel care trebuie să-și păstorească oile, să-și administreze legal eparhia și să respecte chiar și legile acestei lumi.
Desigur, exista și varianta ca Arhiepiscopia Tomisului să cumpere „un petic de pământ” unde să relocheze biserica respectivă.
Reacția Patriarhiei
„Orice edificiu sacru, cu atât mai mult o biserică, nu se înalță și amenajează decât într-un spațiu riguros adecvat, adică potrivit și demn de o asemenea nobilă alegere.
Există rațiuni practice, canonice, arhitectonice, estetice și liturgice foarte limpezi care stau la baza construirii unei biserici.
Primele dintre acestea sunt legalitatea și necesitatea obiectivă a construirii ei.
Ca orice edificiu ridicat în spațiu privat sau public, construirea unei biserici presupune toate aprobările necesare din partea autorităților locale abilitate.
Mai ales în tumultuosul spațiu citadin, o biserică ortodoxă trebuie să fie pe cât posibil o oază de liniște, de frumusețe arhitecturală specifică splendidului stil canonic bizantin, un adecvat spațiu al reculegerii, slujirii și întâlnirii în liniște cu Dumnezeu, nu contrariul acestora. Dumnezeu, cum inspirat spune un gânditor creștin, este mai ales „Oaspetele tăcerii”, nu al infernalului zgomot produs de mașinile și mașinăriile epocii moderne.
Orice biserică trebuie să fie ridicată cu cea mai înaltă și curată responsabilitate pastorală, bun-gust estetic și rigoare canonică, nu cu vreo suspect impură sau iresponsabilă intenție străină de toate acestea.
Evident că demolarea unei biserici, fie ea și lipsită de necesarele calități menționate mai sus, este un act tulburător și neavenit, mai ales în contextul memorial românesc traumatizat încă de demolarea bisericilor sub comunism. Pentru a evita producerea oricărui resentiment procurat de ideea de sacrilegiu și pentru a nu alimenta un zgomotos complex de persecuție, soluția mutării/ translatării (în măsura posibilului) a unui lăcaș de cult este aprioric mai bună decât punerea la pământ a acestuia”, transmite Vasile Bănescu- Biroul de Presă al Patriarhiei Române.