13.4 C
Constanța
luni, iunie 14, 2021
AcasăCulturăTeatrul de Stat Constanța va găzdui premiera „Antigona” a Teatrului Bulandra

Teatrul de Stat Constanța va găzdui premiera „Antigona” a Teatrului Bulandra

În contextul înmulțirii cazurilor de Covid 19 în capitală, care a dus la închiderea instituțiilor de spectacole, Teatrul de Stat Constanța oferă scena sa pentru premiera spectacolului „Antigona” de Sofocle, producție a Teatrului Bulandra din București.

Potrivit unui comunicat al Teatrului de Stat Constanța, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19:00, și duminică, 25 octombrie, de la ora 17:00, spectatorii din Constanța vor putea asista la primele reprezentații live ale spectacolului „Antigona”, în regia lui Stathis Litvathinos, regizor grec format la Academia Rusă de Artă Teatrală din Moscova, și care a colaborat de-a lungul timpului cu cele mai importante teatre din Grecia.

„Antigona” este rezultatul unui masterclass susținut de Livathinos cu actori ai Teatrului Bulandra, cei selectați pentru distribuția acestui spectacol fiind Alexandra Fasolă (Antigona), Anca Androne/ Silvana Negruțiu (Ismena), Cornel Scripcaru (Creon), Andreea Bibiri (Tiresias), Constantin Dogioiu / Alin State (Hemon), Ana Ioana Macaria (Euridice), Adrian Ciobanu (Paznicul), Lucian Ifrim (Mesagerul 1) și Maria Veronica Vârlan (Mesagerul 2).

Scenografia a fost creată de Maria Miu și Nina Brumușilă, iar Daniel Jinga a compus muzica spectacolului.

„Din fericire, la Constanța se poate încă juca teatru și sperăm să o mai putem face și de acum înainte, dacă regulile de prevenire a transmiterii virusului vor fi respectate strict de constănțeni, iar contaminarea va fi limitată. Asigurăm spectatorii că în Teatrul de Stat Constanța sunt aplicate toate măsurile de protecție – nebulizarea spațiilor și distanțarea atât în timpul accesului și ieșirii, cât și în timpul reprezentațiilor – așadar vizionarea spectacolelor nu implică riscuri”, se arată în comunicatul instituției de cultură.

Nu este prima dată când Teatrul de Stat Constanța găzduiește spectacolele colegilor din Capitală. În primăvara anului 2016, după ce Teatrul Nottara a rămas fără sediu, imobilul de pe bulevardul Magheru fiind înscris pe lista clădirilor cu risc seismic ridicat, instituția teatrală constănțeană de asemenea a pus la dispoziție scena sa pentru reprezentații ale spectacolelor Teatrului Nottara.

Cele mai populare

Recent Comments