ActualitateSOR avertizează: Becali continuă lucările ilegale în aria protejată Lacul Techirghiol!

SOR avertizează: Becali continuă lucările ilegale în aria protejată Lacul Techirghiol!

  • Societatea Ornitologică Română (SOR) a sesizat, pe 19 iunie 2025, că pe malul Lacului Techirghiol, pe raza UAT Tuzla, au apărut fundații de beton (aproximativ 50 m²), decopertări ale pajiștii și drumuri de acces noi. Suprafața zonaei afectate ar fi de peste 7.000 de mp.
  • Pe 2 iunie 2025, IPS Teodosie sfințea acolo, la solicitarea lui George Becali (proprietarul terenului fiind Theodora Mincu-Becali – fiica lui George Becali), locul construirii unei noi biserici.
  • În septembrie 2025 Inspectoratul Județean în Construcții Constanța „a dispus oprirea lucrărilor și obținerea autorizației de construire până la data de 30 mai 2026

„Acum aproape un an vă spuneam despre demersurile noastre pentru a opri o construcție ilegală în aria naturală protejată Lacul Techirghiol. Lucrările de construcție ilegale au fost sesizate pentru prima dată instituțiilor competente în iunie 2025, iar in septembrie 2025 Inspectoratul Județean în Construcții Constanța „a dispus oprirea lucrărilor și obținerea autorizației de construire până la data de 30 mai 2026, iar în caz contrar, aducerea terenului la starea inițială”. la începutul lunii iulie 2026, lucrările au fost reluate și se află în plinp desfășurare”, anunță SOR.

SOR a contribuit direct la protecția Lacului Techirghiol prin elaborarea Planului de Management, un document oficial, aprobat prin Ordinul nr. 851/2025, care interzice explicit ridicarea de clădiri în perimetrul sitului. „Prin urmare, obținerea unei autorizații de construire este imposibilă. Orice intervenție neconformă în acest areal subminează eforturile de conservare și încalcă legislația în vigoare”, spun, de asemenea, cei de la SOR.

Pe lângă biserica din lemn, la care se lucrează intens la acoperiș, în imediata sa vecinătate au fost amplasate căsuțe din lemn. Am sesizat din nou (pentru că e tot ce putem face! Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – ANMAP, Garda Naţională de Mediu, Primăria Tuzla, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia și Inspectoratul de Stat în Construcții.

Becali și Teodosie, ctitorii unei mănăstiri ilegale

Pe 2 iunie 2025, IPS Teodosie sfințea acolo, la solicitarea lui George Becali (proprietarul terenului fiind Theodora Mincu-Becali – fiica lui George Becali), locul construirii unei noi biserici. Slujba s-a desfășurat „în taină”, fără să fie promovată pe canalele de comunicare ale Arhiepiscopiei Tomisului, iar acest lucru este ușor de explicat ținând cont că edificarea noii biserici încalcă toate legile posibile în domeniu, atât civile, cât și bisericești.

IPS Teodosie a sfințit locul unde Becali construiește ilegal o biserică – colaj foto

În fața unor construcții care distrug o arie protejată, SOR a sesizat toate instituțiile competente în domeniu pentru a stopa ilegalitatea: Primăria Tuzla, Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța, Poliția, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia. Deși lui Becali i s-a pus în vedere să oprească lucrările, fiind și amendat pentru construțiile ilegale, acesta susține că pe terenul lui „face ce vrea” și sfidează orice autoritate a astatului.

Citește și: EXCLUSIV | ÎPS Teodosie, gafă de proporții: A acordat o diplomă unui pretins episcop din Kosovo, acuzat că promovează simbolurile KLA și răspândește „ura și intoleranța”

Construcția bisericii, care a beneficiat de binecuvântarea lui Teodosie (vechi prieten cu Becali), încalcă și legea bisericească. Astfel, Statutul BOR, la art. 187 prevede că: Bisericile de orice categorie și clădirile afectate acestora se pot edifica și sfinți doar dacă se află situate pe teren proprietate a Bisericii sau concesionat acestui scop, pe bază de cereri și documente depuse la Centrul eparhial, numai cu aprobarea și binecuvântarea (aprobarea scrisă a) chiriarhului, fie că sunt noi, se reclădesc sau se transformă dintr-un alt edificiu. Or, din declarațiile lui Becali reise clar că terenul este al lui, nefiind cedat Arhiepiscopiei Tomisului.

Așadar, conform Statutului BOR, IPS Teodosie nu trebuia să sfințească locul viitoarei biserici înainte de a se asigura că terenul este proprietatea BOR sau concesionat în acest scop.

„Intervențiile neautorizate au dus la distrugerea directă a habitatelor de pajiște, esențiale pentru cuibăritul unor specii precum pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), fâsa de câmp (Anthus campestris) și ciocârlia de Bărăgan (Melanocorypha calandra). Totodată, au fost afectate zonele de hrănire pentru specii protejate, inclusiv vânturelul de seară (Falco vespertinus), dumbrăveanca (Coracias garrulus) și șoimul dunărean (Falco cherrug)”, susțin cei din SOR.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

1 COMENTARIU

  1. Becali nu are coloana vertebrala si cred ca ati constatat majoritate, acest om calcă pe cadavre pentr ca este el Becali.Un om care nu-si tine cuvântul nu poate fi considerat creștin cu frica lui Dumnezeu. S-a jurat ca nu-i mai trebuie politica , ca-si vede de biserica si de fotbal iar el nu știa cum sa între din nou mai repede in politica .Om fără cuvânt și valoare cu toți banii pe care ii are.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.