Senatorul Remus Negoi (USR) solicită Casei de Cultură din Constanța să clarifice urgent condițiile în care a fost închiriat spațiul pentru un eveniment la care va participa Dan Puric alături de IPS Teodosie.
„Un propagandist pro-rus nu are ce căuta într-o instituție publică de cultură din Constanța! Casa de Cultură a Constanței găzduiește în curând un eveniment care îl are în prim-plan pe Dan Puric — un personaj cunoscut pentru pozițiile sale anti-occidentale, simpatia față de regimul lui Putin și retorica periculoasă, în contradicție totală cu valorile democratice și europene”, spune Remus Negoi.
Evenimentul care este centrat pe o lansare de carte are în spate, spune senatorul, organizatori care sunt asociați cu mișcări care promovează ideologii extremiste, inclusiv neolegionarismul.
„În contextul actual, când România se confruntă cu forme tot mai agresive de dezinformare și propagandă, autoritățile locale și conducerea instituției au datoria să explice cum a fost posibil ca un astfel de eveniment să fie aprobat”, spune Negoi.
De asemenea, politicianul susține că a transmis o interpelare către Radiodifuziunea Română pentru a afla dacă o institutie publică se asociază cu evenimentul acesta deoarece apare ca partener media pe afișul evenimentului.
„România este parte a Uniunii Europene și NATO, iar valorile noastre nu pot fi puse la dispoziția unor voci care subminează chiar fundația acestor angajamente”, concluzionează senatorul USR.
