Senatorul constănțean Remus Negoi (USR) a dezvăluit pe pagina sa de Facebook că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a depus un proiect de finanțare pentru acordarea de tichete sociale pentru alimente/mese calde pentru persoanele cu venituri reduse, însă aceeași instituție și-a respins propria inițiativă pentru că nu a obținut punctajul necesar.
’’Să vedeți cât de incompetent e ministerul condus de PSD-istul Adrian Câciu. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
MIPE depune un proiect pentru acordarea de tichete sociale pentru alimente/mese calde pentru persoanele cu venituri reduse. O linie de finanțare pe care doar ministerul putea aplica.
Tot MIPE își respinge singur proiectul pentru că nu a obținut punctajul necesar.
Pariu că dacă era un proiect pentru niște „cursuri” la mare sau pentru sinecuri noi îl făceau corect și nu-l respingeau?
Acum, MIPE poate depune contestație împotriva MIPE și, în cazul unui rezultat nefavorabil, procedura îi permite să se dea în judecată.România cu PSD-PNL la guvernare. O tragicomedie la care ei râd, noi plătim prețul’’, se arată în postarea parlamentarului.