Ultimele ȘtiriProiectul Legii Pescuitului, avize favorabile în comisiile parlamentare. Bogdan Bola: Ministerele Agriculturii...

Proiectul Legii Pescuitului, avize favorabile în comisiile parlamentare. Bogdan Bola: Ministerele Agriculturii și Mediului susțin proiectul de lege

După ce săptămâna trecută proiectul Legii Pescuitului, elaborat de deputatul liberal Bogdan Bola și colegul său, Alexandru Kocsis, a primit aprecieri din partea Danube Sturgeon Task Force (Grupul Operativ Sturioni din Dunăre), o instituție multinațională europeană, proiectul Legii Pescuitului a obținut avize favorabile în Comisia Economică, Industrii și Servicii a Senatului și în Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO.

Contrar presiunii, spuselor și dorințelor unora, proiectul Legii Pescuitului merge înainte, obținând aviz favorabil în Comisia Economică, Industrii și Servicii a Senatului (în unanimitate) și în Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO. Pas cu pas, vom reuși să facem ordine în acest haos legislativ și să salvăm ce se mai poate”, precizează deputatul Bogdan Bola.

Dacă Ministerul Agriculturii a transmis luni că va emite un punct de vedere, în scris, în sensul susținerii Legii Pescuitului, Ministerul Mediului a transmis membrilor Comisiilor parlamentare că susține proiectul de lege, comunicând doar cinci completări pe care și le doresc la articolele din proiect.

Bogdan Bola, apel către colegii parlamentari privind proiectul Legii Pescuitului

O singură comisie a dat aviz negativ proiectului de lege, dar fără să solicite prezența sau explicații din partea inițiatorilor legii, deputații Bogdan Bola și Alexandru Kocsis:

Din păcate, Comisia pentru comunicații și tehnologia informației din Senat nu ne-a solicitat prezența la lucrările Comisiei pentru a explica ce ne dorim prin această Lege, motiv pentru care a dat un aviz negativ. De aceea, fac apel la toți colegii parlamentari să ne solicite explicații și amănunte cu privire la acest proiect înainte de a da un vot, chiar și în Comisii, pentru a înțelege mai bine scopul nostru final – o lege care să protejeze cu adevărat mediul, pescarii și fauna acvatică din România.”, a transmis Bogdan Bola.

Proiectul, dezbătut în Comisia pentru Mediu a Senatului

Astăzi, proiectul Legii Pescuitului va fi dezbătut în Comisia pentru Mediu a Senatului, iar deputatul Bogdan Bola este încrezător că discutarea și propunerea amendamentelor printr-o dezbatere deschisă și argumentată, vor face din acest proiect o lege benefică tuturor și nu doar „unora”:

Astăzi urmează să dezbatem proiectul în Comisia pentru Mediu a Senatului, una dintre cele trei comisii raportoare din Senat. Vom discuta și se vor propune amendamente, ceea ce este un lucru foarte bun – ar fi pentru prima oară când această ramură (cândva strategică) a economiei noastre va avea parte de o dezbatere deschisă și argumentată. Asta ne dorim! Doar așa vom reuși să dăm cu adevărat o lege benefică tuturor și nu doar „unora”…”.

Urmărește-ne pe:

Doneaza