PoliticăPROFIL DE CANDIDAT. Median Caliu (Forța Dreptei): Comuna Ciocârlia poate fi atractivă...

PROFIL DE CANDIDAT. Median Caliu (Forța Dreptei): Comuna Ciocârlia poate fi atractivă pentru marii investitori. Se vor crea locuri de muncă, iar tinerii vor rămâne acasă

„Profil de candidat” este o rubrică temporară pe care publicația „Dobrogea Live” o pune la dispoziția candidaților la primăriile orașelor și comunelor din Dobrogea, secțiune unde aceștia se prezintă și răspund întrebărilor noastre. Întrebările adresate sunt aceleași pentru toți candidații, iar răspunsurile nu sunt interpretate editorial.

Median Caliu este propunerea partidului Forța Dreptei pentru funcția de primar al comunei Ciocârlia, județul Constanța.

Dobrogea Live: Care sunt cele mai importante trei proiecte pe care le veți implementa în cazul în care veți reuși să obțineți postul de primar al comunei Ciocârlia?

Median Caliu: În primul rând, voi accelera și ducere la bun sfârșit (cu simțul responsabilității) proiectele legate de dezvoltarea infrastructurii locale, fie că vorbim de cea rutieră, de utilități sau gaze naturale.

Suntem la patru kilometri de intrarea și ieșirea de autostrada A2 (Constanța-București) și consider că acest aspect reprezintă un atu care poate pune Ciocârlia pe harta dezvoltării regionale prin atragerea investitorilor industriali și nu numai, lucru care ar duce automat la creșterea economică a comunei și la crearea de noi locuri de muncă pentru oamenii din comună.

De asemenea, accesarea de fonduri europene este o prioritate pentru mine. Doar cu bani europeni vom putea susține proiecte importante, proiecte ce necesită alocări financiare pe care bugetul locale nu le poate susține.

Tinerii din comună trebuie stimulați să rămână aici și să-și construiască un viitor. De aceea, consider o necesitate ca administrația locală să identifice și să acorde, conform legii, locuri de casă, cu titlu gratuit, pentru tineri.  

Ne dorim o comună modernă și civilizată în care să respirăm un aer curat. De aceea, colectarea selectivă a deșeurilor va fi o preocupare a mea. Nu doar că legislația ne impune acest lucru, dar cred că fiecare dintre noi avem datoria de a lăsa copiilor noștri un sat, un oraș, o țară mai curată, mai frumoasă și mai verde (sănătoasă).  

Care considerați că sunt cele mai mari trei probleme cu care se confruntă în prezent comuna Ciocârlia?

‌Toate lucrările făcute superficial și încă nefuncționale, apoi munții de gunoi, care acum s-au „nivelat” și au căpătat toate formele de relief, sunt doar două dintre probleme.

Nu pot uita, desigur, lipsa activităților educaționale și culturale la nivelul comunei noastre. Cred cu tărie că educația și alternativele reale vor asigura multiple oportunități generațiilor tinere. O relaționare bună cu școala, biserica, este cea care stă la baza unei comunități puternice și sănătoase.

O altă problemă este mirosul insuportabil care vine de la o fermă ce își desfășoară activitatea în apropierea comunei, fermă care a primit autorizație pe vremea fostului edil, deși știa că urmează să se amenajeze un parc în apropiere. Vă închipuiți cum se poate relaxa cineva acolo?

Nu în ultimul rând, trebuie rezolvată problema curentului electric plătit la paușal de către cei de la IAS și problema transparenței administrației locale.

Care considerați că sunt principalele calități care vă recomandă pentru funcția de primar al comunei Ciocârlia?

Spirit de echipă, capacitate de adaptare sporită, comunicare, seriozitate, capacitate de asimilare de noi informații și abilități, disponibilitate pentru implicare în activități, competențe dobândite în urma realizării numeroaselor proiecte de grup din cadrul numeroaselor evenimente la care am participat (întâlniri, interviuri).

Sunt o persoană cu capacitate de sinteză și analiză, capabilă să ia decizii importante, dar și să coordoneze o echipă. Cei care mă cunosc știu că punctualitatea mă definește, iar termenele limită pentru finalizarea unui proiect nu sunt niciodată depășite. Îmi place să evoluez mereu, să-mi depășesc limitele și că învăț lucruri noi.

Care este viziunea dvs. despre funcționarea eficientă aparatului administrației locale?

Membrii unei echipe de succes comunică deschis între ei, împărtășindu-și gândurile, părerile, opiniile, ideile.

Pentru mine, esențială este comunicarea, pentru a urma progresul și pentru a lucra împreună la sarcini.

Oferind respect fiecăruia în parte, oamenii simt astfel că fac parte din echipă, sunt dedicați muncii lor și le pasă cu adevărat de succesul spre care tindem cu toții.

Un mare accent îl pun pe organizare, fără aceasta locul de munca poate deveni haotic și este puțin probabil ca obiectivele să fie atinse. Aș adaugă transparența, asumarea acțiunilor și diversitatea.

Cum veți relaționa cu un Consiliu Local în care, de exemplu, formațiunea politică pe care o reprezentați nu va avea majoritatea voturilor?

Fiecare candidat își exprimă obiectivele pentru care candidează, cu siguranță vom avea și proiecte comune, însă stă în puterea noastră, a fiecăruia, să avem o bună colaborare pentru același obiectiv.

Eu iubesc oamenii, indiferent de culoarea politică, opinia fiecăruia va conta, respectul pe care-l voi oferi fiecăruia în parte, va fi liantul către o bună comunicare.  Voi avea, însă, menirea de a-mi susține proiectele și o voi face, voi convinge fiecare membru al Consiliului Local argumentând importanța fiecărei trepte spre realizarea proiectelor. În fond, primarul și Consiliul ar trebui să aibă obiective comune: bunăstarea oamenilor.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

3 COMENTARII

  1. Mult,mult succes! Întotdeauna, ai realizat ce ți-ai propus si cu toată încrederea ca și de data asta vei reuși. Toate gândurile bune și Allaha sa fie cu tine.

  2. cetățenii comunei chiar ar trebui sa te voteze daca vor cu adevărat schimbarea comunei , știu că nimic nu îți stă în cale atunci cînd îți propui ceva.mult succes !

Comentariile sunt închise.