Marea NeagrăO parte dintre sportivii care urmau să participe la Campionatul Național de...

O parte dintre sportivii care urmau să participe la Campionatul Național de Yachting – Dinghy renunță la competiție din cauza fragmentelor de dronă găsite în Marea Neagră

  • Aceștia solicită Federației Române de Yachting relocarea evenimentului sportiv pe Lacul Siutghiol
  • Conducerea Federației refuză schimbarea locației și afirmă că vor fi asigurate suficiente măsuri pentru evitarea unui eventual incident

Ediția din 2026 a Campionatului Național Dinghy al României, care se va desfășura în perioada 25 – 30 august 2026 în Portul Tomis din Constanța, va fi abandonată de o parte dintre sportivii care intenționau să participe la competiție, din cauza potențialelor riscuri presupuse de prezența tot mai frecventă a resturilor de dronă în zona litorală a României.

Dinghy este un tip de ambarcațiune cu vele mică și ușoară, folosită în competițiile de yachting pentru curse individuale sau în echipaj redus, iar ediția de anul acesta urmează să se desfășoare pe un perimetru situat la o distanță de aproximativ 2 mile marine față de țărmul Constanței.

Ebru Bolat, olimpica constănțeană la o competiție de dinghy. Sursa foto – RFI

Potrivit informațiilor “Dobrogea Live”, două cluburi de yachting din Constanța și o parte dintre sportivii din București au renunțat la intenția de a concura la ediția de anul acesta a Campionatului și au cerut conducerii Federației Române de Yachting să reloce competiția pe Lacul Siutghiol, unde s-a desfășurat în anii anteriori.

De altfel, într-un punct de vedere solicitat de Clubul Sportiv Wind Hunters Constanța, Autoritatea Navală Română (ANR) a transmis că recomandă Lacul Siutghiol ca fiind o variantă mai sigură pentru desfășurarea evenimentului sportiv.

“Având în vedere conflictul militar din nord-estul Mării Negre și evenimentele recente petrecute în zonele adiacente mării teritoriale ar fi mai indicată soluția propusă de dumneavoastră de a susține campionatul Național de Dinghy pe lacul Siutghiol, ca fiind mai sigură din punct de vedere al siguranței participanților cât și al ambarcațiunilor”, se arată în răspunsul ANR oferit unuia dintre cele două cluburi de yachting care solicită relocarea Campionatului.

Reprezentanții CS Wind Hunters au precizat în scrisoarea trimisă autorităților că la evenimentul programat să se desfășoare săptămâna viitoare în zona Portului Tomis se estimează participarea a aproximativ 100 de persoane aflate simultan pe apă, inclusiv un număr important de sportivi minori.

De asemenea, clubul de yachting a explicat că “specificul navigației cu ambarcațiuni de tip dinghy implică frecvent situații de răsturnare. În astfel de cazuri, catargele pot ajunge la adâncimi de aproximativ 3–5 metri, ceea ce poate crește riscul de interacțiune cu eventuale obiecte periculoase submerse, inclusiv mine navale sau alte dispozitive”.

De cealaltă parte, președintele Federației Române de Yachting, Radu Daniel Niculăiță, a afirmat într-un răspuns pentru “Dobrogea Live” că nu intenționează să reloce competiția pe Lacul Siutghiol pentru că fragmentele identificate în mare erau aeriene, vor fi asigurate suficiente măsuri de siguranță, iar până în prezent, Comandamentul Flotei nu vede în evenimentele recente un pericol suficient de serios pentru a dispune relocarea, mutare pe care conducerea Federației o consideră ca fiind o retrogradare a nivelului competiției.

“Dronele erau aeriene, puteau ajunge oriunde. S-au pierdut pe undeva în mare, cine știe pe unde, și le-a adus valul la mal. Competițiile pe Marea Neagră în aceste condiții, categoric implică un risc. Discuția a avut loc și în Consiliul Federal (al FRY n.r.), iar autoritatea care guvernează zona de concurs (Comandamentul Flotei n.r.), cu care suntem zilnic în contact, ne transmite că până în acest moment nu vede un pericol care să fie atât de serios încât să nu poată fi organizat concursul pe mare. Vom avea un număr de ambarcațiuni în afara zonei de concurs care vor monitoriza perimetrul. Ar putea identifica din timp un eventual pericol. Mai mulți decât cei care cer relocarea concursului pe Lacul Siutghiol sunt cei care consideră că ar fi un downgrade al competiției și o mutare împotriva performanței să se reorganizeze pe ghiol, unde sunt condiții statice”, a explicat șeful Federației Române de Yachting.

Ultimele ediții ale Campionatului Național Dinghy al României s-au desfășurat pe Lacul Siutghiol.

Doar în ultima săptămână, autoritățile au intervenit pentru cel puțin șapte fragmente sau drone suspecte semnalate pe litoral, de la Costinești până la Năvodari.

Dinghy este unul dintre cele mai vechi tipuri de ambarcațiuni olimpice de yachting, prezent în programul Jocurilor Olimpice încă din 1900. 

Constănțeanca Ebru Bolat a fost prima sportivă din România cu prezență olimpică la yachting, concurând la clasa Dinghy – ILCA 6 la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, unde a încheiat pe locul 22 din 43.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.