16.4 C
Constanța
duminică, iunie 13, 2021
AcasăActualitate„Mocănița” pe litoralul românesc. Calea ferată Constanța-Mangalia, neelectrificată în secolul XXI

„Mocănița” pe litoralul românesc. Calea ferată Constanța-Mangalia, neelectrificată în secolul XXI

Distanța dintre Constanța și Mangalia este de 43 de kilometri, iar trenul face aproximativ o oră și jumătate. O adevărată plimbare cu „mocănița” prin stațiunile din sudul litoralului.

Gara Constanța – Trenul care merge către Mangalia trebuie să stea o jumătate de oră pentru a schimba locomotiva. De aici începe aventura cu tracțiune diesel. Fără aer condiționat sau fără o viteză prea mare de deplasare, turiștii pot admira din „mocănița” stațiunile din sud. Nici peroanele gărilor nu sunt mai primitoare, multe dintre ele necesitând antrenament fizic pentru a fi accesibile atunci când cobori din tren.

„Dacă am avea electrificare, am putea amenaja o mulţime de instalaţii suplimentare, cele pentru aerul condiţionat, pentru pregătirea trenului, răcirea, mai precis, a trenului înainte de a pleca în cursă. Locomotivele au şi ele limitele lor, amperajul vagoanelor, dacă este un tren foarte lung, depăşeşte cumva capacitatea de livrare a locomotivei şi atunci nu ajungem exact la parametrii, la temperatura pe care ne-am dori-o. Nu am mai pierde o jumătate de oră pentru că trebuie să înlocuim locomotivele”, spune Dan Costescu, șeful CFR Călători, citat de Radio România Actualități.

Compania a inițiat programul estival de transport „Trenurile Soarelui 2020”, program valabil până pe 6 septembrie 2020.

Astfel, prima parte a programului a debutat din 12 iunie 2020, prin prelungirea circulației următoarelor trenuri la /de la Mangalia, până la data de 25/26 iunie 2020, după cum urmează:

Trenurile IR 1642/IR 1641 Baia Mare –  București Nord și retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1942/ IR 1941, cu grupă de vagoane de la / până la Cluj Napoca IR 1638/IR 1639  și pentru Bistrița Nord IR 1648.

Trenurile IR 1862/IR 1861 Iași – Constanța și retur vor circula până la/de la Mangalia ca trenuri IR 1964/ IR 1963, cu grupă de vagoane de la/până la Suceava IR 1756/ IR 1757.

Trenurile IR 1695/IR 1696 Timișoara Nord – București Nord și retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1996/IR 1995, cu grupă de vagoane de la/până la Reșița R 9172/ R 9161.

Trenurile IR 1742/ IR 1741 Satu Mare – București Nord și retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1946/ IR 1945.

Revine în circulație și în acest sezon, din 12 iunie, ”Trenul Tineretului” IR 1924 / IR 1923 pe ruta Sibiu – București Nord – Mangalia și retur.

Începând cu data de 26/27 iunie 2020, se introduc în circulație trenuri special dedicate asigurării legăturii cu litoralul dinspre Timișoara Nord, Arad, Deva, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Brașov, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Galați, iar trenurile menționate mai sus vor reveni la mersul inițial.

Legătura directă Arad – Mangalia și retur va fi realizată de trenurile IR 1922/IR 1921 pe întreaga durată a programului estival, iar legătura directă între capitală – Mangalia și stațiunile de pe litoral va fi realizată cu trenurile IR 1983/ IR 1984 în perioada 27 iunie – 6 septembrie.

De asemenea, va crește frecvența trenurilor între Constanța și Mangalia pentru a fi deservite toate stațiunile de pe litoral.

Trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

Pentru accesul turiștilor în Delta Dunării, din 13 iunie 2020, trenurile IR 1589/ IR 1588 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului,  legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

Cele mai populare

Recent Comments