Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
LUPU MIHAI, președinte al Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
CHELARIU ERMIL, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- luare de mită,
CONSTANTIN PETRICĂ ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Năvodari, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
ROȘU ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- luare de mită.
Ce spune DNA
În perioada martie – aprilie 2023, suspecții Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.
Pentru “ajutorul” acordat în maniera de mai sus, suspecții Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor.
Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Ce spune Mihai Lupu
“Am dat curs, astăzi, solicitării DNA Constanta, în legătură cu ancheta efectuată în cazul domnului Ermil Chelariu, Director în cadrul Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport.
Cu intentia de a sprijini investigațiile în curs, am răspuns la toate întrebările procurorilor în legătură cu speța în cauză.
Am mai spus și o repet. Nimeni nu este mai presus de lege. Nu voi tolera nicio formă de abuz, de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor.
Reafirm angajamentul meu ferm față de transparență, responsabilitate și atribuire corectă a contractelor. Constănțenii trebuie să știe în permananță ce se întâmplă cu banii lor. Subliniez, de asemenea, importanța cooperării între instituțiile statului pentru asigurarea eficienței sistemului judiciar”, spune Mihai Lupu într-un comunicat de presă transmis marți, 13 iunie.