Ca urmare a informaților apărute în spațiul public cu privire la controlul efectuat de către procurorii DNA, preşedintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, face următoarele precizări:
„Cu hotărâre şi consecvență, doresc să reafirm angajamentul meu ferm de a NU tolera nicio forma de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor.
Aş vrea ca toți constănțenii să ştie că voi solicita o analiză şi o revizuire amănunțită a tuturor procedurilor de achiziții, indiferent de natura lor – fie că sunt servicii, bunuri sau investiții majore. Această inițiativă crucială reprezintă un pas important in asigurarea unei gestionari corecte, transparente si eficiente a resurselor noastre.
Ne propunem sa ne aliniem celor mai inalte standarde de conformitate și să devenim un model de excelență în sectorul public. Toți angajați CJ Constanța sunt implicați și sunt supuşi unui program de instruire prin intermediul programului POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativa). Prin intermediul acestul program, ne asigurăm că fiecare membru al echipei noastre este constient de importanța elicii și respectării normelor în cadrul procesului de achizitii publice„.
Menționăm faptul că acțiunea a vizat Direcția Generală Administrarea Domeniulul Public şi Privat – Autoritatea Judeţeană de Transport, condusă de domnul Ermil Chelariu, care a oferit anchetatorilor toate detallile necesare.
Intelegem importanta investigaților şi a controlului judiciar în asigurarea transparenței și corectitudinil in instituțiile statului. Susținem DNA sa desfăşoare cercetările cu integritate şi obiectivitate, în conformitate cu legea, și să prezinte public rezultatele relevante, pentru a se putea trage concluzii informate.„