Cu doar 129 de voturi PENTRU și 190 de ABȚINERI (1 vot CONTRA), amendamentul depus de deputatul Bogdan Bola (Forța Dreptei) privind punerea în aplicare a Legii 154/2021 de la 1 ianuarie 2024 a fost RESPINS!
Pentru a trece acest amendament propus la Bugetul de stat pe 2024 au votat parlamentarii Forța Dreptei, USR, AUR și UDMR. Trebuie menționat faptul că deputații PNL de Constanța Bogdan Huțucă și Marian Crușoveanu, precum și cei de Tulcea Michael Gudu și George Șișcu au votat PENTRU.
Cei care s-au abținut, iar abținerea lor a fost similară unui vot negativ, au fost cei din PSD și PNL, printre aceștia numărându-se și parlamentari de Constanța: deputata Dumitrache Ileana Cristina (PSD)și senatorul Felix Stroe (PSD).
Septimiu Bourceanu (senator PNL), Horia Țuțuianu (deputat PSD) și Lucian Lungoci (deputat PSD) au absentat de la vot.
„Majoritatea PSD – PNL – UDMR vă minte în continuare că totul va fi bine, însă la vot…”, spune Bogdan Bola.
„Totodată, am susținut în plenul comun nevoia de a fi alocate fonduri din bugetul național pentru transportul județean al elevilor. În timp ce în România există o rată a abandonului școlar de 16%, Constanța se confruntă cu o problemă gravă cu transportul județean al elevilor. Toți știu, toți vociferează, însă niciun parlamentar PSD – PNL nu face ceva concret.
Urmând un an electoral, nici măcar nu au tăria să voteze PENTRU sau ÎMPOTRIVĂ, se ABȚIN, pentru a vă minți ulterior că ei nu s-au împotrivit în niciun”, concluzionează deputatul Bogdan Bola.
Legea 154/2021, bătaia de joc a Guvernului
Guvernul României a decis prin OG 105/1999 să acorde anumite drepturi persoanelor persecutate din motive etnice de către regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. În 2021, și copiii acestor persoane primeau drepturi, doar că statul nu mai are bani.
În anul 2021 Parlamentul României a adoptat Legea nr. 154, prin care și copiii persoanelor persecutate pe motive etnice să beneficieze de aceste drepturi. Dispozițiile urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie 2022, iar beneficiarii ar fi trebuit să primească, în medie, suma de 780 de lei lunar. Dar nu a fost așa, iar termenul de intrare în vigoare a fost prorogat succesiv pentru ianuarie 2023, apoi pentru 1 ianuarie 2024, iar acum Guvernul amână acest termen pentru 1 ianuarie 2025.
Numai în Dobrogea sunt peste 30.000 de beneficiari ai Legii 154/2021 care au depus dosarele la Casele de Pensii, majoritatea primind deja deciziile.
Citește și: