Mănăstirea Dervent adăpostește Izvorul Tămăduirii a cărui apă, se spune, vindecă bolile. De altfel, Izvorul Tămăduirii este și hramul acestui așezământ monahal dobrogean.
Situată la 120 de kilometri distanţă de municipiul Constanţa, pe DN 3, în apropierea localităţii Ostrov, mănăstirea se înalţă impunătoare peste toată valea Bugeacului, putând fi zărită chiar şi de pe Dunăre.
Derventul, cu o istorie care duce până în secolul al IX-lea, adăposteşte crucile de piatră, făcătoare de minuni, după cum spun mărturiile adunate de călugări de la creştinii care şi-au găsit vindecarea prin rugăciune şi evlavie la aceste cruci izvorâte din pământ.
Izvorul cu apă tămăduitoare
Mănăstirea Dervent adăposteşte şi Izvorul cu apă tămăduitoare care, la fel ca şi crucile de piatră, alină suferinţele credincioşilor care beau apă de la el. De aceea, aşezământul monahal a devenit cunoscut în întreaga ţară cu hramul Izvorul Tămăduirii, sărbătoare creştină fixată în prima zi de vineri de după Paşti.
Povestea Izvorului de la Dervent este consemnată chiar de călugări. Ea apare şi în pictura paraclisului ce s-a ridicat în acel loc, o pictură în frescă ce înfăţişează registre din cronologia mănăstirii:
„Parcă vedem trecând prin faţa ochilor cum apostolul neamului nostru, Andrei cel întâi chemat, ajunge şi prin aceste locuri trimis de Hristos Mântuitorul. Găsind poporul strămoşilor noştri însetaţi de cuvântul adevărului va propovădui poporului, iar apoi va da cu băţul în piatră, asemenea lui Moise odinioară, iar cu apa ce a izvorât aici va boteza pe cei ce au crezut. Vedem apoi cum ucenici de-ai Sfântului au primit Cununa lângă cetatea Dervent, cum ciobănaşul surdomut şi-a găsit tămăduirea lângă Sfintele Cruci roase de vreme, iar la sfârşit apare chipul cuviosului părinte Elefterie spre a ne amintii de osteneala ce a depus-o pentru ridicarea acestui Sfânt Locaş”, spun călugării de la Dervent.
Legenda sosirii Sfântului Apostol Andrei pe aceste meleaguri, care însetat a lovit cu toiagul în piatră şi de acolo a început să curgă apă – Izvorul tămăduirii de azi, este strâns legată de peşterea Sfântului Andrei, situată la aproximativ 40 de kilometri depărtare.
Profesorul Petre Diaconu, un apropiat al mănăstirii, spune că odată cu închiderea mănăstirii în anul 1960 a secat şi izvorul. După 1990, izvorul curge din nou, fără încetare.