Ultimele ȘtiriJoi, localitatea Movila Verde va rămâne fără apă

Joi, localitatea Movila Verde va rămâne fără apă

Joi – 03 noiembrie 2022, se vor executa lucrări de conectare a unui nou Grup de pompare la conducta de alimentare de la nivelul Gospodăriei de Apă din localitatea Movila Verde, județul Constanța.

Investiția face parte din Contractul de Lucrări 13 – Surse de apă și aducțiuni: Ostrov, Mereni, Plopeni și Comana; Stație de tratare: Băneasa; Stații de clorare: Adamclisi, Mereni, Vâlcelele și Tătaru; Rezervoare: Zorile și Chirnogeni; Gospodării de apă: Ostrov, Viile, Lanurile, Plopeni, Movila Verde, Independența, Dumbrăveni, Furnica, Tufani, Fântâna Mare, Darabani și Comana, în valoare de peste 46 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Pe parcursul desfășurării lucrărilor, în intervalul orar 08.00 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Movila Verde.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.”, Biroul de comunicare al RAJA S.A.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: