Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au anunțat marți, 5 decembrie, că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Alături de Teodosie este urmărit penal și preotul Ilie Petre, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.
În cadrul unei intervenții telefonice la postul Antena3, ierarhul a declarat că „Nu e nicio urmărire. Ei (procurorii DNA n.red.) fac niște verificări… Nu e nicio urmărire. eu nu știu de așa ceva. Nu umblu cu supoziții, nu mă interesează ce este. știu că n-am nicio problemă”.
în schimb, șeful DNA Constanța, procurorul Andrei Bodean, a declarat pentru Dobrogea Live că arhiepiscopul a fost în cursul zilei de marți, 5 martie, la sediul DNA Constanța, însoțit de avocatul său. „Da, astăzi a fost informat cu privire la calitatea de suspect si cu privire la drepturile si obligatiile care decurg din aceasta calitate”, spune Andrei Bodean.
Acuzațiile DNA
„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului”, spun procurorii DNA.
Totul a plecat de la o investigație publicată de jurnaliștii de la Recorder.
Reacția Patriarhiei Române
„Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală. Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului
- Aspectele menționate de către domnii procurori probabil că sunt cele din materialul video apărut în presă. Când avocații celor invitați astăzi la Direcția Națională Anticorupție vor lua contact cu elementele dosarului, vom putea reveni cu informații noi.
- Întrucât Arhiepiscopia Tomisului a solicitat, prin comunicatul său din 21 noiembrie 2023, autorităților publice „să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidența prevederilor art. 244, 258, 291, 348 sau a altor prevederi din Codul Penal și să acționeze în consecință” și și-a rezervat dreptul de a se adresa instanțelor competente pentru examinarea și eventuala soluționare a situației, menționăm că ne menținem punctul de vedere privind nevinovăția Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și a Consilierului eparhial. 3. Regretăm că aceste momente de tensiune (mai mult sau mai puțin artificială) apar în perioadă de post ori în ajunul marilor sărbători, parcă anume pentru a umbri frumusețea rugăciunii și a trăirii creștine. Arhiepiscopia Tomisului își va continua nestingherită viața spirituală, Chiriarhul și preoții ei vor intensifica programul de rugăciune iar credincioșii ortodocși din cuprinsul celei mai vechi eparhii a țării vor fi pomeniți în continuare la toate sfintele rânduieli.
- Nutrim speranța că legea va fi împlinită în litera și în spiritul său, credem cu tărie că autoritățile își vor face datoria și că principiile constituționale vor fi respectate. Atât Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului cât și Consilierul eparhial, în calitate de buni cetățeni, se vor conforma întru totul solicitărilor instituțiilor abilitate.
- Întrucât purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunțat1 , fără consultarea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, într-un caz care privește exclusiv persoana Chiriarhului și cea a unui consilier eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului, îi reamintim acestuia că, încălcând flagrant hotărârea Sfântului Sinod nr. 6106/5 iulie 2023 care, la punctul 1, prevede că, în funcție de competențele proprii în materia punctului de vedere al Bisericii, sunt mai multe paliere de responsabilitate în Biserica Ortodoxă Română (nivelul eparhial, nivelul mitropolitan, nivelul Patriarhiei Române, Patriarhul României și Sfântul Sinod), creează impresia greșită că încalcă principiile autonomiei eparhiale, ale disciplinei comunicării publice în Biserica Ortodoxă Română și, mai presus de toate, prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice om, inclusiv un ierarh al Bisericii. Îi reamintim, totodată, domnului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române că autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod, a hotărât că „purtătorii de cuvânt nu pot trimite către presă punctele de vedere personale și nici nu pot exprima public puncte de vedere personale în probleme referitoare la instituția pe care o reprezintă” (H.S.S. 6106/5 iulie 2023, punctul 4)” – Arhiepiscopia Tomisului.
Citește și: