O inițiativă legislativă de modificare a Codului Rutier prin care se introduce temeiului legal pentru ca judecătorii să poată confisca mașinile celor care au fost depistați conducând drogați sau cu o alcoolemie de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, precum şi mașinile celor care depășesc viteza legală cu peste 80 km/h (peste 130 km/h ȋn localitate şi peste 210 km/h pe autostradă), stă blocat în Camera Deputaților de mai bine de un an.
„În timp ce politicienii sunt preocupați doar cu campaniile electorale, românii mor în accidente care pot fi prevenite dacă parlamentarii s-ar gândi măcar un minut la viața și siguranța cetățenilor care i-au votat și nu ar mai bloca inițiative legislative necesare”, spune deputatul Bogdan Bola (Forța Dreptei), inițiatorul proiectului de modificare a Codului Rutier.
Subiectul revine în atenția publică după ce, săptămâna trecută, două tinere (21 și 28 de ani) și-au pierdut viața în apropierea localității Agigea într-un accident rutier în care unul dintre șoferi a fost depistat cu o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„După tragedia de la 2 Mai de anul trecut am elaborat, împreună cu colegul meu Alexandru Kocsis de la Forța Dreptei, o inițiativă legislativă de modificare a Codului Rutier care conține măsuri mult mai dure. Propunem, printre altele, introducerea temeiului legal pentru ca judecătorii să poată confisca mașinile celor care au fost depistați conducând drogați sau cu o alcoolemie de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, precum şi mașinile celor care depășesc viteza legală cu peste 80 km/h (peste 130 km/h ȋn localitate şi peste 210 km/h pe autostradă)”, explică Bogdan Bola.
De asemenea, în cazul șoferilor care au fost condamnați pentru ucidere din culpă în urma unui accident pe care l-au provocat fie conducând fără permis, fie urcându-se beți sau drogați la volan, perioada dintre executarea pedepsei și recăpătarea dreptului de a conduce să fie crescută de la 6 luni la 10 ani, se arată în același proiect legislativ. Totodată, transformarea din contravenție în faptă penală depășirea vitezei legale cu peste 80 km/h.
Proiectul nostru a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și de la Consiliul Economic și Social, dar a fost respins de către Senat și trebuia ca la finalul anului 2023 să fie votat în plenul Camerei Deputaților. Acum zace prin sertarele Parlamentului, de aceea fac un apel public către colegii deputați (mai ales la cei din arcul guvernamental) să sprijine această inițiativă.
Câtă vreme unor șoferi nu le va fi frică de urmări, vor continua această haiducie criminală pe șoselele din România. Haideți să uităm puțin de campania electorală, de falsele teme aruncate în spațiul public de Ciolacu, Ciucă, Simion sau alții care nu fac altceva decât să perpetueze moartea pe șoselele din România”, mai spune Bogdan Bola.