ActualitateÎn situații de urgență, Constanța nu are primar. „E cel mai scump...

În situații de urgență, Constanța nu are primar. „E cel mai scump nimic pe care-l plătim”

Incendiul care a izbucnit la unul din blocurile sociale din cartierul Henri Coandă (municipiul Constanța) în seara zilei de marți, 14 aprilie, s-a soldat cu 12 persoane asistate medical, dintre care 8 internate la spital (patru copii și patru adulți, unul în stare gravă), și 157 de persoane evacuate.

Din cauza incendiului, ISU Dobrogea a activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului a fost desfășurare de forțe: 10 ASAS ISU Constanța, 2 ASAS ISU Ialomița, 2 autoscari si 1 autoplatformă, 1 descarcerare, 9 SMURD B2, 1 SMURD C1, 3 ATPVM, 5 APIC, 6 SAJ tip B, 1 CUD SAJ. În total, 90 subofițeri si voluntari și 3 ofiteri au reușit să stingă incendiul.

La fața locului au ajuns toți „factorii de decizie” locali: șeful ISU, comandantul IPJ, președintele Consiliului Județean etc. Doar primarul municipiului Constanța nu. Vergil Chițac nu a fost „prezent” nici măcar online (cu vreo postare) alături de constănțenii care au trecut prin momente grele. A lipsit pur și simplu exact în clipa în care orașul și oamenii aveau nevoie de un primar.

A fost acolo Costin Răsăuțeanu, viceprimarul din partea PSD, un om lipsit de capacitate decizională concretă, dar abil politician care știe că astfel de momente îi pot aduce simpatia oamenilor din „cartierul lui Mazăre”.

Primăria Constanța a dat un comunicat de presă sec, după câteva ore de la izbucnirea incendiului, în care anunța că „este alături de locatarii blocului HC 7 de pe Aleea Umanității” și că „toate persoanele afectate vor avea un acoperiș deasupra capului.” 

„Vergileeee, puteai să dormi în continuare că nu îți simte nimeni lipsa! Oricum ești cel mai scump „nimic” pe care oamenii orașului îl plătesc degeaba! Ca să nu mai zic ca ne mai și încurci!”, a comentat un cetățean la comunicatul postat pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Constanța.

Revenind la primarul Chițac, el demonstrează încă o dată că municipiul este condus online, de un edil invizibil pentru populație, iar efectele majore se văd în starea din ce în ce mai dezastruoasă a Constanței. Primarul nu este în oraș și nu este alături de oameni în momente-cheie, atunci când lumea dorește să vadă că cineva ia decizii și conduce competent. Va fi, cu siguranță, în oraș atunci când va începe campania electorală și va solicita din nou votul cetățenilor.

Citește și:

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.