În timp ce pentru mulți dintre noi o zi petrecută la mare este ceva firesc, există încă sute de copii care nu au avut niciodată șansa să vadă marea cu ochii lor.
Asociația Împreună pentru Viitor Constanța continuă și în acest an unul dintre cele mai emoționante proiecte ale sale – „Prima Dată la Mare”, o inițiativă prin care copiii proveniți din familii vulnerabile au ocazia să descopere, pentru prima dată, Marea Neagră.
Lansat în anul 2018, proiectul a oferit până în prezent această experiență memorabilă pentru peste 1500 de copii din mediul rural și din comunități defavorizate. În această vară, alți 120 de copii vor avea parte de una dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei.
Beneficiarii provin din județele Constanța și Tulcea din localitățile: Cobadin, Ciucurova, Baia și Mihai Viteazu.
Pentru mulți dintre acești copii, excursia reprezintă nu doar prima întâlnire cu marea, ci și prima ieșire din localitatea în care locuiesc. Vor descoperi nisipul, valurile, mirosul sărat al mării și bucuria unei zile de vacanță pe care alți copii o consideră firească.
„Ne dorim ca niciun copil să nu crească fără să fi văzut măcar o dată marea. Pentru unii dintre noi este o destinație de weekend. Pentru ei este un vis. Prima întâlnire cu marea nu înseamnă doar o excursie, ci o amintire care îi va însoți toată viața. Credem că fiecare copil merită astfel de momente, indiferent de situația financiară a familiei din care provine.” – Anda Maria Dișea (Vicepreședinte Asociația Împreună pentru Viitor)
În fiecare an, proiectul este realizat din resursele proprii ale Asociației Împreună pentru Viitor Constanța și prin contribuția partenerilor care aleg să ofere copiilor o experiență pe care nu o vor uita niciodată.
Asociația îi invită pe toți cei care doresc să se alăture acestui demers să sprijine proiectul, astfel încât și în anii următori cât mai mulți copii să poată spune, cu emoție: „Astăzi am văzut marea pentru prima dată.”