ActualitateDupă doi ani de mandat, Chițac se preface interesat de opinia constănțenilor

După doi ani de mandat, Chițac se preface interesat de opinia constănțenilor

După aproape doi ani de mandat, primarul Vergil Chițac mimează interesul față de opinia locuitorilor municipiului Constanța. După doi ani în care a ignorat total orice formă de interacțiune cu oamenii, inclusiv cu consilierii locali, Vergil Chițac și-a câștigat meritat numele de „primar online” sau „primar navetist”, referire directă la locuința sa din Eforie.

Mizând pe faptul că memoria electoratului e scurtă, iar dacă îi dai publicului ce vrea în ultimul moment acesta uită relele tratamente de dinainte, edilul mimează, în online, interesul față de cetățeni.

Așa se explică de ce, dintr-odată, pe pagina sa de Facebook, acolo unde doi ani am tot fost îndemnați să avem încredere, Vergil Chițac lansează o întrebare publică: „Am început montarea stațiilor de autobuz. Cum vi se par?” Wow. După doi ani, suntem întrebați ceva … S-a pogorât Vergil Chițac la nivelul acesta sau doar mimează că-l interesează opinia noastră?

Mai întâi, trebuie spus că primarul nu ne-a întrebat vreodată cum ni se par stațiile de autobuz înainte de a lansa licitația, cum ni se pare prețul, de peste 13.000 de euro/bucată, cum ni se pare orașul, cum ni se pare administrația sa, cum ni se pare el, ca primar? Niciodată. A răspuns, atunci când a făcut-o, cu aroganță și destul de mult dispreț la orice comentariu critic postat în online, singurul loc de interacțiune cu domnia sa.

Apoi, trebuie să vedem că agenda primarului se derulează netulburată de opiniile oamenilor. De aceea, Vergil Chițac nu coboară fizic printre oameni, printre cei care l-au ales (sau nu), printre cei care-i plătesc salariul pentru a lua contact direct cu nevoile lor, cu problemele lor. De la Eforie, Constanța poate părea un oraș chiar drăguț.

Vergil Chițac a întrebat oamenii nu pentru că-l interesa răspunsul lor. A întrebat oamenii doar pentru a mima un dialog online cu constănțenii, după doi ani de muțenie, asta făcând parte dintr-o strategie electorală bine pusă la punct. Iar faptul că nu-l interesează ce spun oamenii se vede din răspunsurile pe care le postează la unele comentarii. Iar concluzia este una singură: Tot ce face el e bine, tot ce gândim sau cerem noi e rău.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: