Unul dintre inculpații din doarul „Portul Constanța”, acuzat de dare de mită, este Țăranu Laurențiu, „om de afaceri” care a promis o șpagă de 250.000 de euro unui investigator sub acoperire pentru ca firma sa să câștige licitația proiectului „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio –maritimă a Portului Constanța” și organizarea execuției lucrărilor, în valoare de 24 de milioane de euro.
În cadrul audierilor, Laurențiu Țăranu și-a recunoscut vinovăția și a înceiat cu DNA un acord în care se stipula că pedeapsa pentru dare de mită va fi de 2 ani și 4 luni cu suspendare.
Ajuns pe rolul Tribunalului Constanța, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost respins de către instanță. Astfel, judecătorii au reținut marți, 9 septembrie, că „din depoziţia investigatorului cu identitate atribuită a rezultat că inculpatul îl cunoştea pe acesta din urmă de câteva zile, când inculpatul a oferit mita, iar modalitatea de acţiune demonstrează că inculpatul era bine conectat atât la informaţiile necesare pentru a obţine anticipat anumite contracte, cât şi la sumele care erau vehiculate pentru a asigura succesul unei astfel de operaţiuni.”
„A scris suma de 250 mii euro pe care mi-a oferit-o drept mită în legătură cu câștigarea licitației pentru atribuirea contractului de lucrări la dana 99, de către firma sa. I-am răspuns că nu decid eu și voi transmite mai departe ceea ce mi-a zis. Am făcut împreună calculele și a rezultat că suma de 250 mii euro este cea pe care o va oferi el cu titlu de mită”, declară investigatorul sub acoperire. Din cei 250.000 de euro promiși, Țăranu a apucat să dea mită suma de 25.000 de euro în două tranșe.
Tribunalul a respins acordul
Judecătorii Tribunalului Constanța spun că procurorul a reținut anumite împrejurări ca fiind în favoarea inculpatului: nu are antecedente penale, are studii superioare şi este integrat social, respectiv are o familie şi o societate pe care o coordonează.
Instanţa reţine că lipsa antecedentelor penale nu constituie altceva decât o stare de normalitate într-o societate civilizată. În ceea ce priveşte faptul că inculpatul are studii superioare, instanţa reţine că, având o instruire peste medie, cu atât mai mult inculpatul ar fi trebuit să nu recurgă la o astfel de metodă pentru obţinerea de venituri în mod facil, cu pervertirea oricărei idei de meritocraţie şi corectitudine în atribuirea contractelor. Faptul că inculpatul este căsătorit reprezintă un element favorabil acestuia, dar nu suficient pentru a determina instanţa să aprecieze că o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni cu suspendarea executării pe o durată de supraveghere identică ar fi suficientă pentru ca inculpatul să renunţe, pe viitor, la un astfel de comportament, care apare ca fiind înrădăcinat în modalitatea de a face afaceri.
Cu privire la societatea pe care inculpatul o coordonează şi în care „exercită o activitate continuă, legală și sustenabilă, gestionând un volum semnificativ de contracte comerciale și proiecte în derulare”, aşa cum s-a susţinut de către procuror şi apărare, instanţa remarcă totuşi uşurinţa cu care inculpatul discuta despre mituirea unor funcţionari, cu sume deloc de neglijat, cu o persoană pe care o cunoştea de 3 zile, aspect ce indică o lejeritate nespecifică pentru un om de afaceri a cărui activitate a fost, în rest, una legală.
De asemenea, judecătorii spun că, pe de o parte, este greu de crezut că o companie care funcţionează corect, legal, şi cu structuri de conducere cu atribuţii reale, ar avea de suferit într-un mod ireparabil ca urmare a plecării unui singur om, pe de altă parte, concluzia că „întreaga activitate a acestuia s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, transparenţă şi predictibilitate” nu are suport probator. Din contră, din declaraţia aceluiaşi investigator cu identitate atribuită a rezultat că inculpatul discuta despre mai multe probleme din afaceri diferite, chiar arătând că ştie cum un anumit competitor este susţinut de alte persoane pentru a obţine contracte.
Decizia Tribunalului poate fi contestată în 10 zile.
Citeste și: