ActualitateConcurs pentru funcția de director al CJAS Constanța. Se depolitizează instituțiile din...

Concurs pentru funcția de director al CJAS Constanța. Se depolitizează instituțiile din Sănătate

Sub mandatul lui Vlad Voiculescu începe depolitizarea și profesionalizarea instituțiilor aflate în subordinea Ministerului Sănătății, anunță PLUS. În acest sens, în toată țara se organizează concursuri pentru funcția de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CAJS).

„Competențele profesionale necesare ocupării unui post de conducere nu trebuie evaluate prin prisma unui carnet de partid, ci validate pe baza unor concursuri accesibile tuturor”, spun cei de la PLUS.

În această perioadă au loc înscrieri la concurs pentru ocuparea funcției de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate din țară. Și în județul Constanța, doritorii se pot înscrie la concurs până pe 20 aprilie.

Concursul va avea loc în data de 6 mai 2021, ora 10:00, și are că scop ocuparea posturilor vacante de directori CAS în Constanța, Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Municipiul București și Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

Candidații pot depune dosarele de înscriere la până la data de 20 aprilie 2021, ora 17:00.

Concursul constă într-o probă scrisă, care se va desfăşura la amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmată de un interviu, care se va desfăşura în termen de patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul CNAS din București, Calea Călăraşilor nr. 248.

Informațiile complete referitoare la modul de organizare a concursului, criteriile de selecție a candidaților și bibliografia de concurs sunt publicate pe site-ul CNAS.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: