Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpatul Gabriel Cornel Coteanu, șef al Poliției Eforie.
Polițistul este acuat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.
„În perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța.
Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie”, spun procurorii DNA.
Comisarul Coteanu ar fi primit cu titlul de mită 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie.
„La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse informații despre controalele efectuate de autorități”, spun anchetatorii.
În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane, pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu data de 28 august 2020, pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală.
Sursa foto: FB/Gabriel Coteanu