Cine sunt constănțenii care au băut o cafea cu ministrul Vela, la malul mării

Marcel Vela, ministrul de Interne, a fost prezent miercuri la Constanța pentru a trece în revistă forțele de ordine care vor fi prezente pe litoral în sezonul estival 2020.

Ministrul a postat o fotografie în care stă la masă, în Portul Tomis, cu trei angajați ai ministerului, un politișt, un jandarm și un pompier.

„Vreau să vă prezint trei colegi care mi-au fost ieri alături la o cafea, colegi pentru care viața cetățenilor este pe primul loc.”, scrie astăzi ministrul într-o postare pe contul său de Facebook.

„În timp ce se deplasa cu autospeciala de Poliție, agentul șef de poliție Nicolae Stana din cadrul Serviciul Rutier Constanța a observat o mașină pe marginea drumului și a oprit pentru a vedea dacă persoanele din mașină au nevoie de ajutor. A constatat că înăuntru se afla o femeie în vârstă care căzuse și suferise leziuni la picior împreună cu nepotul care voia să o ducă la spital, dar mașina suferise o avarie. Polițistul nu a ezitat și a preluat imediat femeia și a dus-o cu mașina de Poliție la spital.

Plt. maj. Camelia Moisei a îndrumat prin telefon un bărbat cum să efectueze manevre de resuscitare unui turist care a fost în pericol să se înece în Costinești, până la sosirea echipajului SMURD, iar Plt. Maj. Burducel Florian Bogdan a avut inițiativa de a veni în sprijinul unei familii cu mulți copii din orașul carantinat Babadag, implicând în această activitate de ajutorare mai mulți colegi din unitate.

Jos pălăria în fața acestor oameni! Vreau să știe că noi toți îi cuprindem cu toată recunoștința! ”

Sursa foto: Facebook/Marcel Vela

Urmărește-ne pe:

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Doneaza