- Lucrările de reabilitare a celor două clădiri sunt aproape finalizate, însă dacă primăria schimbă destinația de utilizare a celor două imobile ar putea pierde sau restitui cele 14 milioane lei, bani europeni, întrucât investițiile nu ar mai servi scopului pentru care au fost finanțate.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a afirmat săptămâna trecută că va muta sediul Primăriei Constanța în două clădiri istorice – fostul Palat al Navigației “Casa Embiricos” și Casa Căsătoriilor, ambele aflate în prezent la finalul procesului de restaurare.
“Actuala clădire care este în reabilitare – Palatul Navigației Embiricos, și altă locație am gândit-o să fie Casa Căsătoriilor. (…) După cele două clădiri se vor termina (lucrările de reabilitare n.r.) va trebui să ne mutăm”, a explicat Chițac într-un interviu pentru CTnews, întrebat unde va fi relocată municipalitatea.
Însă, lucrările de restaurare a celor două imobile aflate în zona istorică a Constanței sunt realizate în cadrul a două programe de finanțare europeană, care condiționează atribuirea banilor de menținerea destinației asumate în contractul de finanțare.
Or, în cadrul programelor de finanțare, banii au fost alocați pentru funcțiuni clare.
După finalizarea lucrărilor, Palatul Navigației “Casa Embiricos” ar trebui să găzduiască „Incubatorul de afaceri Constanța”, primul hub regional al comunității antreprenoriale în sectorul industriilor creative din regiunea Sud-Est, proiect pentru care Uniunea Europeană alocă aproximativ 6,7 milioane lei, potrivit site-ului Primăriei Constanța.

De asemenea, după finalizarea lucrărilor la Casa Căsătoriilor, destinația construcției ar trebui să rămână aceeași, potrivit contractului de finanțare nerambursabilă, în valoare de 7 milioane de lei.
„Ne dorim să readucem la viață clădirile simbol ale Constanței, iar Casa Căsătoriilor este una dintre ele. Acest proiect este un pas important în direcția protejării patrimoniului local și a creării unui spațiu modern, dar cu respect pentru istorie“, a declara primarul Chițac la semnarea contractului de execuție.
Astfel, dacă edilul liberal va duce la capăt planul de a reloca Primăria Constanța în cele două clădiri, suma de aproape 14 milioane de lei care reprezintă finanțare europeană va fi pierdută sau restituită Uniunii Europene, întrucât investiția nu mai servește scopului pentru care a fost finanțată.
În prezent, lucrările la cele două clădiri sunt aproape finalizate.
Palatul Navigației “Casa Embiricos”, situat pe Nicolae Titulescu 13, este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale Constanței interbelice. Ridicat la începutul anilor 1920 de frații greci Embiricos, importanți armatori și comercianți, edificiul a găzduit sediul companiei lor de navigație, care opera prima linie transatlantică între Constanța și New York. Construit în stil Art Nouveau, palatul a devenit un simbol al prosperității portului constănțean. După vânzarea către o bancă în anii 1940 și naționalizarea din perioada comunistă, clădirea a intrat într-un proces accentuat de degradare până când administrația Făgădău a decis să o reabiliteze cu fonduri europene.
Casa Căsătoriilor, descrisă de Primăria Constanța ca fiind una dintre clădirile emblematice ale orașului, a fost construită între anii 1936 și 1942 și se află pe strada Mihai Eminescu nr. 20.
Citește și: